STUDIU: Universul are de 10 ori mai multe galaxii decât se credea până acum

Universul este mult mai mare decât se estima, iar asta o spun astronomii ce au făcut un nou ”recensământ” al galaxiilor din spațiu, scrie playtech.ro.

Echipa de cercetători a ajuns la concluzia că în Universul observabil sunt de cel puțin 10 ori mai multe galaxii decât se credea până acum. Această descoperire are implicații majore în ceea ce privește înțelegea formării galaxiilor și nu numai.

După ultimele analize de date, astronomii au ajuns la concluzia că Universul ar avea de 10 ori mai multe galaxii, iar asta înseamnă că populația universului ar fi de cel puțin 2 trilioane de galaxii.

Echipa condusă de Christopher Conselice, de la Universitatea din Nottingham, a descoperit că de 10 ori mai multe galaxii erau adunate într-un volum dat în perioada mai timpurie a universului decât acum. Astfel de galaxii erau destul de mici, având mase asemănătoare cu cele ce orbitează acum Calea Lactee. Pe măsură ce s-au unit pentru a forma galaxii mai mari, densitatea populației a scăzut, dar au rămas în continuare zone cu densități diferite ale galaxiilor în univers.

”Rezultatele sunt o dovadă solidă că o evoluție semnificativă a galaxiilor a avut loc pe parcursul istoriei universului, ce a redus, pe parcurs, numărul de galaxii prin contopirea acestora”, explică Conselice, citat de sciencedaily.com.

Una dintre întrebările fundamentale ale astronomiei este câte galaxii sunt în Univers. Hubble Deep Field ne-a oferit o primă idee despre populația din univers, dar estimările de atunci vorbeau despre aproximativ 100 de miliarde de galaxii. Se pare că numărul este de 10 ori mai mare, cel puțin. 

Echipa a transformat imagini în modele 3D, apoi a folosit modele matematice noi pentru a descoperi existența galaxiilor pe care telescoapele prezente nu le pot vedea. 90% din galaxiile din Universul observabil sunt prea puțin luminoase și prea departe de noi, pentru a le putea vedea, chiar și folosind cele mai performante telescoape din lume.


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu