STUDIU: Numărul personajelor principale feminine din filmele lansate în SUA în 2018 a atins un nivel record

Procentul protagonistelor din cele mai importante filme lansate în 2018 în Statele Unite a atins un nivel record, conform unui nou studiu realizat de Centrul pentru Studiul Femeilor în Televiziune şi Film al Universităţii de Stat din San Diego (SDSU), scrie agerpres.ro.

Raportul anual, care a analizat peste 2.500 de personaje din o sută de filme cu cele mai mari încasări în 2018 în Statele Unite, a descoperit că procentul producţiilor având femei în rolurile principale a ajuns în 2018 la 31%, o diferenţă notabilă în comparaţie cu procentul de 24% înregistrat în 2017 şi o creştere uşoară faţă de recordul anterior, de 29%, consemnat în anul 2016.

''Sincer, 2017 a fost un an prost pentru protagoniste'', a declarat luni, pentru The Times, Martha Lauzen, profesoară şi director executiv în cadrul Centrului pentru Studiul Femeilor în Televiziune şi Film al SDSU.

Filmele de anul trecut ''au înregistrat un record de când mă ocup cu această cercetare, din 2002'', a continuat ea.

''Protagonistele sunt extrem de importante deoarece din perspectiva lor este spusă povestea, aşa că este minunat să vedem mai multe femei în astfel de roluri'', a adăugat Lauzen.

Personajele feminine în roluri principale au fost mai frecvente în comedii (32%), urmate de drame (29%), filme de groază (19%), SF-uri (10%), filme de acţiune (7%) şi producţii din alte genuri (3%).

''Protagonistele nu mai sunt prezente doar în comedii romantice'', a precizat râzând Lauzen. ''De fapt, ele au fost destul de bine reprezentate în toate genurile. Acesta este un lucru pozitiv deoarece, dacă scade temporar interesul pentru un anumit gen - se întâmplă uneori, cum a fost o vreme cazul comediilor romantice -, nu vom asista la o diminuare dramatică a apariţiilor (feminine) pe ecrane", a subliniat specialista.

Studiul a descoperit, de asemenea, că reprezentarea de gen într-un film se află de multe ori în corelaţie cu genul persoanelor aflate în echipa de creaţie. Spre exemplu, în producţiile cu cel puţin un regizor şi/sau scenarist de sex feminin, femeile au constituit 57% din numărul total al protagoniştilor, spre deosebire de filmele cu regizori şi/sau scenararişti de sex masculin, în care femeile au alcătuit 21% din totalul protagoniştilor. ''Contează cu adevărat cine deţine acele roluri cheie din spatele scenelor", a subliniat Lauzen.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu