Studiu: Numărul cazurilor de violare a dreptului la secretul corespondenţei, în creştere

Numărul cazurilor de violare a dreptului la secretul corespondenţei în Moldova este în creştere. Concluzia rezultă dintr-un studiu, efectuat recent de Procuratura Generală, privind rezultatele obţinute în primele 6 luni ale anului 2018 de către instituţiile competente în contracararea criminalităţii cibernetice.

Potrivit statisticilor, în această perioadă au fost pornite 51 de cauze penale privind infracţiunile cibernetice, dintre care 18 cauze penale pentru violarea dreptului la secretul corespondenţei, 15  - pornografie infantilă, 7 – încălcarea inviolabilităţii vieţii personale, 4 - încălcarea proprietăţii intelectuale, 4 – infracţiuni informatice, 3 - fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau altor instrumente de plată false.

Sporirea numărului de cazuri de violare a secretului corespondenţei, este cauzată, în opinia procurorilor, de progresul tehnologiilor informaționale.

În urma analizei cauzelor penale, s-a constatat existența unei tendințe de săvârșire a infracțiunii prevăzute la art.178 CP (violarea dreptului la secretul corespondenţei), prin substituirea rechizitelor bancare în documentele expediate între persoanele fizice şi juridice prin intermediul poştei electronice.

În aceeaşi perioadă procurorii au expediat în judecată pentru examinare în fond nouă cauze penale privind infracţiunile cibernetice. Instanţele de judecată au pronunţat 11 sentinţe de condamnare în privinţa a 11 persoane şi anume: 6 sentinţe  pentru comiterea pornografiei infantile; 2 sentinţe pentru fraudă informatică; 2 sentinţe pentru violarea dreptului la secretul corespondenţei; 1 sentinţă pentru fals informatic şi 1 sentinţă pentru accesul neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu