STUDIU: Consumul ridicat de zahăr din timpul sarcinii crește riscul de astm pentru copii

Un nou studiu a examinat legătura dintre consumul de zahăr în timpul celor 9 luni de sarcină și riscul de astm al copiilor.
 
În prezent aproximativ 20 de milioane de adulți sufieră de astm și 8 milioane de copii au primit acest diagnostic. În cadrul studiilor anterioare s-a demonstrat că un consum ridicat de băuturi cu mult zahăr crește riscul de manifestare a astmului pentru copiii cu vârsta de 10-11 ani, fiind recomandat să se reducă numărul de sucuri carbogazoase din meniul copiilor. Cu toate acestea, până acum nu s-a investigat în detaliu conexiunea dintre consumul de zahăr al mamei și riscul de astm pentru bebeluși.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Londra, în colaborare cu un grup de cercetători de la Universitatea din Bristol, au demarat un nou studiu pentru a stabili dacă există o legătură clară sau nu.
Cercetarea a fost condusă de dr. Seif Shaheen de la Universitatea din Londra, iar rezultatele au fost publicate în Jurnalul European pentru Afecțiuni Respiratorii, scrie zumi.md

Legătura dintre consumul de zahăr al mamei și astmul pe fond alergic la copii

Dr. Shaheen și colegii săi au examinat 9.000 de mame care au născut 14.500 de copii, în intervalul 1999-2005. Cercetarea a studiat legătura creată între consumul de zahăr în decursul celor 9 luni de sarcină și manifestarea alergiilor și a astmului la copii. S-au luat în calcul atât zahărul rafinat, cât și cel brun, mierea, siropurile și sucurile de fructe.
Mamele participante au completat un chestionar alimentar detaliat în cadrul ultimului trimestru de sarcină, iar bebelușii născuți ulterior au fost testați pentru alergii și astm după ce au împlinit 7 și 11 ani. Dr. Shaheen și colegii săi au concluzionat că alergiile la praf și astmul manifestat la copii erau corelate foarte frecvent cu un consum ridicat de zahăr în timpul sarcinii.
Cu toate acestea, studiul nu a putut identifica în mod clar ce tip de zahăr cauzează majoritatea cazurilor de astm și alergii.

În continuare cercetătorii au comparat 20% dintre mame, care consumaseră cel mai mult zahăr, cu 20% care mâncaseră cantitatea cea mai redusă de dulciuri.

S-a observat că pentru copiii mamelor care au inclus o cantitate ridicată de zahăr în meniul din timpul sarcinii riscul de alergii alimentare a crescut cu 38%, iar cel de astm cu 101%.

Viitoarele mame trebuie să fie atente cât de mult zahăr conține dieta zilnică

Oamenii de știință au ajustat rezultatele obținute pentru a lua în calcul și ceilalți factori care puteau influența riscurile pentru copii, printre care caracteristicile fizice și istoricul medical al mamelor. Un lucru demn de remarcat este că nivelul de zahăr din dieta copiilor a influențat foarte puțin riscul general, principalul inconvenient fiind reprezentat de meniul viitoarelor mame.

Fructoza, mai problematică decât alte tipuri de zahăr

În cadrul analizei efectuate asupra meniurilor alese de mame s-a observat că fructoza este factorul problematic, cauzând riscuri mai mari față de alte tipuri de zaharuri, deși toate formele de zahăr cresc posibilitatea unui diagnostic de astm pentru copii.
„Am putut concluziona că fructoza creează o reacție permanentă postnatală a sistemului imunitar al copilului, care va determina crearea alergiilor în timp, ca urmare a funcționării inadecvate a sistemului imunitar. 

Inflamațiile pe fond alergic create de zahăr afectează plămânii în dezvoltare ai copiilor”, a explicat dr. Shaheen.

Nu este recomandat să exagerezi cu dulciurile în timpul sarcinii, chiar dacă pare intervalul ideal pentru a consuma preparatele care nu sunt pentru dietă. O cantitate redusă spre moderată de dulciuri sau fructe nu-ți va afecta copilul în mod negativ, așa că nu trebuie să renunți complet la gustul bun, ci să fii atentă la mărimea porțiilor.

Lasă un comentariu