STUDIU: Cel puţin 10.000 de presupuse acte de violenţă ale poliţiei nu sunt raportate anual în Germania

Cel puţin 10.000 de presupuse acte de violenţă ale poliţiei nu sunt raportate anual în Germania, scrie agerpres.ro

Pentru fiecare caz suspect, există cel puţin alte cinci neraportate, potrivit studiului efectuat de oameni de ştiinţă de la Universitatea Ruhr Bochum - prima cercetare asupra violenţei ilegale a poliţiei în Germania.

Aproape 3.400 de victime prezumtive ale violenţei ilegale a poliţiei au furnizat informaţii pentru studiu, care este încă în desfăşurare.

Potrivit statisticilor oficiale, procurorii investighează în jur 4.000 de poliţişti în fiecare an în legătură cu peste 2.000 de cazuri suspecte.

"Presupunem că cei care fac acuzaţii sunt mai susceptibili să participe la un astfel de sondaj şi astfel sunt suprareprezentaţi", a notat profesorul Tobias Singelnstein de al Universitatea Ruhr Bochum.

Cu toate acestea, criminologul a respins sugestiile că cei chestionaţi ar fi putut lansa acuzaţii false împotriva poliţiei.

"Mai degrabă am observat o mare reticenţă şi frică în rândul respondenţilor", a spus Singelnstein.

Procentul estimat de unu la cinci este conservator, în timp ce rezultatul studiului arată un procent de un caz suspect la şase neraportate, a mai notat el. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu