STUDIU: Câţi ani poate trăi omul? Limita stabilită de oamenii de ştiinţă

Durata vieții oamenilor ar putea fi limitată la circa 115 ani, susțin oamenii de știință americani. Ei au ajuns la această concluzie, după analizarea informațiilor legate de longevitate, înregistrate în ultimele decenii. Cercetătorii susțin că foarte puțini oameni pot depăși această vârstă și că ar fi probabil nevoie să se caute pe 10.000 de planete ca Pământul pentru a fi găsită o persoană de 125 de ani, scrie agerpres.ro cu referire la BBC.

Speranța de viață a oamenilor a crescut constant din secolul XIX datorită dezvoltării vaccinurilor, a condițiilor mai sigure la nașterea copiilor și a găsirii de soluții contra unor boli precum cancerul și a afecțiunilor cardiace. Însă, o echipă de cercetători din New York a demonstrat existența unei încetiniri a creșterii speranței de viață în cazul centenarilor și faptul că vârsta maximă a atins o limită în ultimele două decenii. Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au analizat informații de la ''Human Mortality Database'' și date privind decesul super-centenarilor (persoane care au trecut de 110 ani) din Franța, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite.

"În ceea ce privește oamenii de peste 105 ani, facem prea puține progrese; acest lucru ne spune că mai mult ca sigur ne apropiem de limita vieții umane", a declarat profesorul Jan Vijg, unul dintre oamenii de știință de la Colegiul de Medicină Albert Einstein. 

"Pentru prima oară în istorie am reușit să aflăm ceea ce pare a fi vârsta maximă — această barieră — de circa 115 ani. Este aproape imposibil să treci de ea, ai nevoie de cam 10.000 de lumi ca a noastră ca să dai de un individ care să trăiască până la 125 de ani, deci o șansă foarte mică", a mai declarat omul de știință.

Jeanne Calment a fost aproape de această limită. Ea a fost cea mai bătrână persoană din lume și a trăit, potrivit documentelor oficiale, 122 de ani. Femeia, care a decedat în 1997, s-a născut înainte ca turnul Eiffel să fie construit și l-a întâlnit pe pictorul Vincent van Gogh.

În timp ce unii oameni de știință laudă acest studiu, alții îl critică și îl consideră irelevant în ceea ce privește viitorul.

''Deși această lucrare foarte interesantă descrie ceea ce se întâmplă, nu spune și ce se va întâmpla'', a declarat profesor Dame Linda Partridge, director în cadrul ''UCL Institute of Healthy Ageing". Aceasta susține că super-centenarii analizați au fost afectați de malnutriție și de boli infecțioase în copilărie, în secolul XIX, lucruri cu care generațiile actuale nu se mai confruntă.

Profesorul James Vaupel, director la ''Max Planck Institute for Demographic Research'', a numit studiul o ''parodie'' și a amintit faptul că cercetători din trecut au stabilit vârsta limită la care poate ajunge omul la 65, 85 și apoi la 105 ani și că aceasta s-a dovedit greșită, de-a lungul timpului. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu