STUDIU: Bărbaţii sunt mai predispuşi la apariţia tulburărilor de neurodezvoltare

Cercetătorii de la University of Maryland School of Medicine au analizat diferenţele de risc între bărbaţi şi femei în cazul apariţiilor acestor condiţii pentru a găsi o cauzalitate moleculară, concentrându-se pe o moleculă care joacă un rol cheie în sănătatea fătului.

Într-un studiu asupra şoarecilor, s-a aflat că această moleculă numită OGT funcţionează prin stabilirea tiparelor specifice fiecărui sex pentru expresia genelor, potrivit Science Daily.

Studiul a fost publicat recent în Nature Communications.

OGT pare să se activeze printr-o modificare epigenetică ce controlează transcripţia, anume gena H3K27me3. Epigenetica este studiul schimbărilor în modul în care genele sunt exprimate. Nivelurile ridicate de H3K27me3 în placenta femeii produc rezistenţa la stresul prin care trece mama. Acest lucru indică un mijloc molecular care le permite femeilor să fie mai rezistente la stresul maternal decât bărbaţii.

„Acest lucru ne ajută să explicăm de ce vedem diferenţe profunde de dezvoltare neurologică la oameni. OGT şi H3K27me3 în placentă sunt cruciale pentru o mulţime de proteine care sunt active în timpul naşterii, astfel că acest proces are multe efecte care se transmit. Gena OGT-ului este pe cromozomul X şi pare să ofere un nivel de protecţie pentru fătul feminin împotriva perturbărilor care apar în mediul maternal al pântecului”, afirmă Tracy Bale, cercetătoarea principală a studiului, scrie descopera.ro

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu