Studiile liceale nu vor fi obligatorii pentru militarii care vor o carieră în armată

Embed:

Diploma de bacalaureat nu va mai fi obligatorie pentru militarii care vor o carieră în armată. Această reglementare se regăseşte în proiectul de modificare a unor acte legislative care a fost aprobat în lectură finală de Parlament.

Până acum, soldaţii cu studii gimnaziale se puteau angaja în sistem pe un termen de trei ani, fiind obligaţi ca în această perioadă să facă liceul sau o şcoală profesională.

Printre cei care au trecut prin această experienţă se numără Valeriu Rusu. Când şi-a încheiat slujba, tânărul s-a încadrat prin contract în rândurile Batalionului cu Destinaţie Specială şi s-a înscris la şcoala serală.

"Au reușit toți, nu am avut iresponsabili. Știau oamenii că trebuie să facă studii", a declarat Valeriu Rusu, sergent inferior.

Şi Petru Ceban a avut nevoie de studii liceale pentru a rămâne în armată. Mai mult, după ce a obţinut diploma de bac, el a depus actele la Universitate.

"Sunt student anul trei la facultatea de drept, Universitatea de Stat. Fiecare militar necesită pentru a pleca într-o misiune și studii și experiență. Sunt preconizat pentru detașarea misiunii KFOR", a spus Petru Ceban, plutonier.

Totuşi, militarii prin contract vor fi în continuare motivaţi să înveţe. Şi asta pentru că salariul şi avansarea în grad depind de vechimea în muncă şi de studiile obţinute.

"Aceste persoane chiar dacă vor dispune doar de studii gimnaziale vor putea rămâne în serviciul militar, doar că una din condiții de a avansa în alte funcții, în funcții de conducere, în dependență de funcție se iau anumite cerințe: studii, experiență în serviciu, cunoașterea limbilor străine", a spus Alexandru Drăgulean, căpitan.

Reglementarea va intra în vigoare după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. În primii ani de contract, salariul unui militar începător porneşte de la 4.000 de lei.

Din primăvara acestui an, în Armata Naţională a început un proces amplu de reformare şi modernizare.

Până în 2021 militarii în termen va fi înlocuiţi cu cei înscrişi prin contract. Iniţiativa îi aparţine liderului Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu