Studenţii şi elevii cu drept de vot vor putea vota în localităţile în care învaţă, chiar dacă nu au viză de reşedinţă acolo

Embed:

Studenţii şi elevii cu drept de vot pot să participe la alegerile parlamentare şi referendumul din 24 februarie, în localităţile unde învaţă, chiar dacă nu au viză de reşedinţă acolo.

Conform Codului Electoral, ei vor vota în baza buletinului de identitate şi a unui act care confirmă în ce instituţie îşi fac studiile. Vor putea participa însă doar la referendum şi vota pentru candidaţii din circumscripţia naţională.

"Această categorie de alegători vor fi înscrişi în lista suplimentară, iar la rubrica notă din listă se va indica instituţia de învăţământ la care aceştia sunt înmatriculaţi. Dacă au domiciliu sau reşedinţă această categorie studenţii sau elevii cu drept de vot în aceeaşi circumscripție uninominală cu instituţia de învăţământ la care sunt înmatriculaţi aceşti alegători pot vota şi pentru candidatul din circumscripţia uninominală", a declarat Alina Russu, preşedintele Comisiei Electorale Centrale.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul militarilor care nu au viză de reşedinţă în localităţile în care îşi fac serviciul militar. Ei vor vota în baza livretului militar şi vor fi incluşi în lista suplimentară, dar nu vot putea alege candidatul din circumscripţia uninominală în care este inclusă localitatea. Studenţii, elevii şi militarii vor fi obligaţi să semneze o declaraţie pe proprie răspundere prin care se angajează să nu mai voteze în altă secţie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu