Studenţii de la Universitatea Tehnică din Moldova vor studia o disciplină nouă. CLICK pentru detalii

Embed:

Studenţii de la Universitatea Tehnică din Moldova vor avea o disciplină nouă. Ei vor învăţa "Teoria şi practica integrării europene". Noul obiect de studiu vizează acordurile parafate de ţara noastră la Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, în noiembrie anul trecut.

Decizia de a introduce în programa de învăţământ această disciplină a fost luată de conducerea universităţii, în urma unui sondaj. Datele acestuia arată că cei mai mulţi dintre studenţi sunt indecişi în privinţa politicii externe a Republicii Moldova.

"Acest lucru se întâmplă din cauza lipsei informaţiei în rândurile tineretului studios ce înseamnă integrarea în Uniunea Europeană, ce înseamnă integrarea în Uniunea Vamală. Să nu lăsăm loc pentru demagogi şi politicieni iresponsabili care încearcă să organizeze referendumuri", a menţionat rectorul UTM, Ion Bostan.

Disciplina va fi inclusă în orar de la 1 martie. Obiectul va conţine cinci module, iar la sfârşitul sesiunii va fi susţinut şi un examen.

Pentru instruirea profesorilor şi pregătirea materialelor didactice, din bugetul universităţii au fost alocate 78 de mii de lei.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu