STRIGĂTOR LA CER! Un bebeluş de aproape o lună a fost găsit abandonat în scara unui bloc din Capitală

Embed:

Caz şocant în Capitală! Un bebeluş de aproape o lună a fost lăsat în voia sorţii într-un cărucior în holul unui cămin de tip familial din sectorul Buiucani.

Micuţul nu avea semne de violenţă pe corp. El a fost plasat temporar la Institutul Mamei şi Copilului din Capitală, unde se află în grija medicilor.

Bebeluşul a fost găsit aseară, în jurul orei 18:00, de către un tânăr. Acesta spune că a crezut iniţial că micuţul a fost lăsat de către părinţi pentru o perioadă scurtă, aşa că a hotârât să-i poarte de grijă. 

"Am fost în vizită la prietena mea, ea locuieşte la primul etaj şi trebuie să plec acasă şi mergând am observat un copil mic plângea. M-am apropiat de cărucior mă gândesc că poate l-a lăsat cineva a plecat până sus apoi repede coboară. Am stat 5 min, 10, 15 minute, deja îmi părea ceva straniu, copilul plângea şi am decis să sun 112. Era foarte agitat, flămând. Nu era învelit nu era prea îmbrăcat subţirel", a povestit bărbatul care a găsit copilul, Victor Melnic.

O femeie a luat copilul în casă ca să-l încălzească, i-a schimbat scutecul şi i-a dat de mâncare.

"Era un băieţel, era şi un bileţel în pantaloni cu data, luna, anul naşterii şi ora. L-am învelit într-o plapumă. Copilul era agitat, flămând, l-am luat, l-am schimbat, am trimis fetiţa mea la farmacie după scutece, l-am spălat, l-am schimbat. Am început să plâng... Sunt mamă a doi copii şi aşa situaţii încă nu am întâlnit".

"Semne de violenţă nu au fost depistate, în schimb plângea. A fost transportat de medici la spitalul numărul 1 pentru copii", a spus poliţistul, Victor Ghitmanenco. 

Poliţia investighează cazul. Pentru că şi-au abandonat copilul, părinţii acestuia riscă închisoare.

Micuţul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital.

loading...

Lasă un comentariu