Stoltenberg: NATO este o alianţă pentru America de Nord şi Europa

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a exclus ideea aderării Qatarului la Alianţă, aşa cum a pledat ministrul Apărării acestei ţări înconjurate de apele Golfului Persic, scrie adevarul.ro.

"NATO este o alianţă pentru America de Nord şi Europa. Acest lucru este specificat în articolul 10 al tratatului fondator", a precizat Stoltenberg, intervievat pe marginea unor declaraţii recente ale Ministrului Apărării din Qatar.

În altă ordine de idei, şeful NATO a salutat parteneriatul cu Doha. Ministrul Apărării din Qatar Khalid bin Mohammad Al Attiyah a declarat marţi pentru revista militară "Altalya" că ambiţia strategică pe termen lung a ţării sale este aderarea la Alianţa Nord-Atlantică.

"Suntem un aliat principal din afara NATO. Ambiţia este de a deveni membru cu drepturi depline", a subliniat ministrul din Qatar. În plus, el s-a declarat pentru găzduirea unor "unităţi NATO" sau măcar a unui "centru specializat" în teritoriul Qatarului.

În prezent, Qatarul pune la dispoziţia Statelor Unite importanta bază militară Al Udeid.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu