STERLING, UN NOU PREMIU. Englezul a fost ales cel mai bun jucător al anului

Embed:

Un nou premiu pentru Raheem Sterling. Vedeta lui Manchester City a fost ales cel mai bun fotbalist al anului potrivit asociaţiei jurnaliştilor de fotbal.

Internaţionalul englez a adunat 62% din voturile exprimate de ziarişti. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani l-a devansat pe fundaşul lui FC Liverpool Virgil Van Dijk, cel care a luat trofeul de cel mai bun jucător al anului din partea Asociaţiei fotbaliştilor profesionişti din Anglia.Pe locul trei s-a situat coechipierul lui Sterling, Sergio Aguero.

Internaţional englez a mai luat premiul pentru lupta împotriva rasismului şi a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului de către sindicatul fotbaliştilor profesionişti.

"Este o onoare pentru mine. Mereu este ceva special, atunci când eşti ales cel mai bun, mai ales de către jurnalişti. Este o realizare deosebită, preţuiesc acest premiu. Sunt mândru de ceea ce am obţinut", a spus RAHEEM STERLING, atacant Manchester City.

Raheem Sterling poate deveni campion al Angliei împreună cu coechipierii săi de la Manchester City. Pentru a cuceri titlul, "citadinii" trebuie să învingă în ultima etapă în deplasare formaţia Brighton. În acest sezon, atacantul a înscris în tricoul lui City, 23 de goluri în toate competiţiile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu