Stau cu frica-n sân: O zonă din sectorul Râşcani al Capitalei, bântuită de o haită de maidanezi

Embed:
Locuitorii unui cartierul din sectorul Râşcani al Capitalei se tem să-şi lase copii singuri în stradă. În zonă bântuie o haită de maidanezi. Câinii se plimbă nestingheriţi prin apropierea unei şcoli, dar şi grădiniţe.

Andrei Mantea locuieşte pe strada Andrei Doga. Bărbatul este tată a doi copii şi spune că mereu trebuie să-i însoţească la şcoală ca să nu fie prada maidanezilor.

"Mi-i frică să fie o doamnă afară cu un copil în cărucior, care în orice moment poate fi înconjurată sau speriată de câini",a spus părintele, Andrei Mantea.

Bărbatul mai spune că cel mai frecvent, maidanezii sunt observaţi pe vechiul stadion din preajma clădirii Manejului de Atletică uşoară din Capitală.

"Ei s-au deplasat în continuare în direcţia, în partea ceea este grădiniţa, este o urnă de gunoi, şi ei s-au dus spre grădiniţă", a spus părintele, Andrei Mantea.

"Eu mă tem de câinişori şi îi văd prin preajmă. Îi văd cam des."

Oamenii care locuiesc în apropiere spun că patrupezii se înmulţesc de la o zi la alta, iar lor le este frică să meargă pe stradă.

"Când sunt câte cinci câini, când mai puţini, când mai mulţi. Câinele îi câine. Un copil, pur şi simplu din joacă neştiind că poate să fie agresiv, poate să pună mâna şi poate fi muşcat."

"Sunt iată pe acolo, printre casă, sunt mulţi. Vreo cinci, şase, şapte. Este unul dintre ei, agresiv. Ei sar şi la oamenii maturi."

"Noi când trecem noaptea pe aici, apoi vin câini mari şi noi ne speriem. Sunt vreo şapte, opt câini."

"Sunt foarte mulţi câini şi îi periculos într-adevăr pentru copii, iată chiar numai ce copilul s-a speriat. Sterilizaţi cred că trebuie, păcat de omorât."

Responsabilii serviciului de ecarisaj din Capitală spun că vor rezolva problema cât mai curând.

"Noi nu am avut niciun apel din regiunea dată. Dacă d-stră spuneţi că acolo este aşa ceva, înseamnă că mâine dimineaţă încercăm să trimitem echipajul încolo să vedem care este posibilitatea de-ai strânge. O să fie duşi la centru de sterilizare şi deja mai departe o să procedăm după situaţie", a spus responsabilul Serviciului de ecarisaj, Alexandru Bujura.

Autorităţile Capitalei nu ştiu cu exactitate câţi maidanezi sunt în oraş, dar presupun că numărul acestora ar varia între trei şi şapte mii.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu