Statul român ar putea garanta plata despăgubirilor în procesul Colectiv

Magistraţii Tribunalului Bucureşti ar urma să decidă, luni, dacă statul român va deveni parte în procesul Colectiv. Măsura este cerută pentru a garanta plata despăgubirilor. Judecarea solicitării făcute de procurorii DNA a fost amânată deja de două ori.

Daunele cerute depăşesc 200 de milioane de euro, scrie Digi24.ro.

În procesul aflat pe rolul tribunalului sunt judecaţi pentru ucidere din culpă patronii clubului Colectiv şi acţionarii firmei care a montat instalaţia pirotehnică pentru concertul din seara zilei de 30 octombrie 2015. De asemenea, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi două subalterne sunt acuzaţi că au emis ilegal autorizaţiile de funcţionare. Este vorba, de fapt, despre două din cele trei dosare deschise iniţial.

Parchetul General i-a anchetat şi trimis în judecată pe patronii clubului şi ai firmei de artificii. DNA i-a acuzat de corupţie pe edilul sectorului 4 şi funcţionarele Primăriei. La solicitarea procurorilor, instanţa Tribunalului Bucureşti a decis, în aprilie, să reunească cele două cauze.

Într-un alt dosar sunt judecaţi, la Curtea Militară de Apel, doi foşti angajaţi ai ISU Bucureşti Ilfov. Aceştia sunt acuzaţi că ar fi făcut controale în clubul Colectiv şi ar fi depistat nereguli, dar că nu ar fi făcut şi rapoarte.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu