Statul, prejudiciat cu circa 700.000 de lei. Neregulile depistate la o secție de prelucrare a uleiului din Criuleni (VIDEO)

Nereguli la o secție de prelucrare a uleiului din floarea soarelui din raionul Criuleni. Aceasta este gestionată de un bărbat de 54 ani, domiciliat în raionul Criuleni.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul producea și prelucra ulei din floarea soarelui în lipsa actelor ce ar permite desfășurarea acestui gen de activitate. Mai mult, bărbatul se eschiva de la plata impozitelor și taxelor la stat, prejudiciind statul cu circa 700.000 de lei.

În urma percheziţiilor efectuate în cadrul secției de prelucrare a uleiului din satul Slobozia-Dușca, au fost depistate și ridicate 3 tone de ulei, 1.000 de etichete și cutii destinate ambalării acestora. Toate acestea nu aveau acte de proveniență, iar uleiul urma să fie vândut pe piața internă.

Uleiul a fost ridicat pentru efectuarea analizelor necesare și stabilirea calității.

Dacă bărbatul va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă de 24.000 de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu