Statul pierde sute de milioane de lei din cauza anemiei

Embed:

Economia naţională suportă pierderi anuale de peste 220 de milioane de lei sau 0,61 procente din Produsul Intern Brut, în urma maladiilor cauzate de deficienţa de fier în organism. Statistica arată că peste 70 la sută dintre cazurile de anemie înregistrate în Moldova se datorează insuficienţei fierului şi a acidului folic în organism.

Îmbogăţirea făinii cu fier şi acid folic este una dintre măsurile prevăzute într-un program naţional, elaborat de Guvern, pentru reducerea anemiei fiero-deficitare până la sfârşitul anului 2017.

"Cu cel puţin 30 de procente la femeile gravide şi la copii cu vârsta de la 5 ani, cu 20 de procente a ratei malformaţiilor sistemului nervos central la nou născuţi, şi cu 20 de procente la celelalte categorii de populaţie", a declarat vicepremierul Mihai Moldovanu

Un prim pas a fost făcut deja. A fost implementată metoda de testare a acidului folic în produsele alimentare.

"Au fost instruiţi specialişti din 5 laboratoare din diferite zone ale republicii şi în însuşirea metodei de testare: 25 de laboratoare au capacităţi tehnice şi umane de testare a fierului în făină şi 4 pentru testarea acidului folic în făină", a precizat Mihai Magdei, viceministrul Sănătăţii.

Făina de grâu va fi îmbogăţită cu fier la combinatele cerialiere din Chişinău, Bălţi şi Cimişlia.

"Este real ca această reglementare tehnică să fie promovată. Al doilea factor sunt costurile. Aici trebuie să luăm o decizie, aceasta este situaţia de stopare acum a procesului", a menţionat Dumitru Godoroja, viceministru al Agriculturii.

Pentru dotarea tehnică a trei mori cu dozatoare şi instruirea personalului, au fost alocaţi 55.000 de dolari din partea UNICEF. Comisia care coordonează programul se va reuni şi săptămâna viitoare.
Peste 50 de ţări din lume au aprobat strategii naţionale de îmbogăţire obligatorie a făinii de grâu cu fier şi acid folic.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu