STATISTICI ALARMANTE! IGP argumentează necesitatea legii securităţii informaţionale

Embed:

Criminalitatea stradală se mută în spaţiul virtual, iar copiii sunt tot mai des victime ale infracţiunilor comise prin intermediul internetului. În acest sens, poliţiştii nu au destule instrumente pentru a depista făptaşii.

O soluţie în acest sens este legea securității informaționale, spun reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei și Asociației "La Strada".

Mai mult, potrivit autorităţilor, modificarea legislaţiei este o condiţie impusă de Uniunea Europenă.

Guvernul a aprobat un şir de modificări legislative pentru combaterea crimelor cibernetice. În presă s-a vehiculat că documentul prevede interceptarea telefoanelor şi citirea e-mailurilor. Poliţiştii şi juriştii au adus mai multe argumente prin care au contrazis aceste zvonuri şi au vorbit despre beneficiile modificărilor de lege.

"Această măsură va avea loc în cadrul unei cauze penale pornite. La demersul organului de urmărire penală și doar cu autorizația judecătorului de instrucție", a declarat avocatul Centrului International "La Strada", Natalia Bayram.

O altă modificare prevede efectuarea perchezițiilor informatice. Cu alte cuvinte, poliţia va avea dreptul, cu permisiunea judecătorului de instrucţie, să verifice poşta electronică a persoanelor bănuite de o infracţiune.

"Aceste două măsuri pot fi efectuate speciale pot fi efectuate doar în cadrul urmării penale. La fel, ele se regăsesc doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie. Neavând aşa posibilităţi, noi nu vom avea instrumente de a acumula probe şi a descoperi infracţiunile respective", a spus şeful adjunct al Centrului de combatere a crimelor informatice, Veaceslav Bădărău. 

Documentul prevede ca poliţiştii să poată stoca datele electronice, sustrase din calculatorul unei persoane cercetate penal mai mult de 180 de zile, cum prevede în prezent legislaţia. Totodată paginile web, care conţin informaţii periculoase pentru societate, vor putea fi închise.

"Aceasta poate să o facă doar furnizorii, care păstrează serviciul internet. Sunt obligaţi să sisteze pe care sunt amplasate pagini web ce conţin pornografie infantilă, promovarea abuzului sexual sau exploatarea sexuală a copiilor, conţin informaţii ce propagă războiul sau terorismul", a mai spus Bădărău.

Măsurile vor fi aplicate doar în cazul crimelor grave.

"Amendamentele operate vin să consolideze capacitatea statului în prevenirea şi combaterea abuzului sexual on-line împotriva minorilor. În 2007, Finlanda a fost condamnată la CEDO pentru faptul că nu a avut grijă de legislaţia sa în măsura în care să-şi protejeze copii", a spus șeful Direcției juridice a IGP, Sergiu Ţurcanu. 

Proiectul, care a fost votat, săptămâna trecută, de Guvern, a stârnit nemulţumirea deputaţilor liberal-democraţi şi socialişti. Acesta urmează să fie transmis spre aprobare Parlamentului.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu