STATISTICĂ NEAGRĂ! Bilanţul victimelor din Siria a depăşit 300.000 de morţi

Peste 300.000 de oameni au fost ucişi în Războiul din Siria începând din martie 2011 şi până în prezent, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului marţi, prima zi a unui armistiţiu mediat de Statele Unite şi Rusia, relatează AFP, citat de Digi24.ro.

Peste 86.000 de civili se află printre cele 301.781 de persoane ucise, a precizat Observatorul.

Un bilanţ anterior - prezentat pe 8 august de organizaţia nonguvernamentală cu sediul în Marea Britanie, care dispune de o amplă reţea de surse militare, civile şi medicale în întreaga Sirie - anunţa 292.817 morţi în acest război devastator.

Peste 9.000 de persoane au fost ucise în ultima lună.

Armistiţiul, prezentat drept "ultima şansă" a unei scoateri a Siriei din haos, era respectat în mare, marţi, iar sirienii au putut să se bucure de prima noapte de somn din ultimele luni.

Încetarea focului a intrat în vigoare luni, la ora locală 19:00 (şi a Moldovei), în virtutea unui acord anunţat pe 9 deprembrie de către Moscova şi Washington, susţinătorii regimului şi, respectiv, rebeliunii.

Televiziunea oficială a anunţat încălcări minore, marcate de tiruri de rachete lansate de rebeli în regiunea oraşului Alep (nord) şi în provincia Homs (centru), dar care nu s-au soldat cu victime.

Brutalitatea bătăliei de la Alep, al doilea cel mai important oraş din Siria, în care au fost ucise sute pe persoane, i-a determinat pe ruşi şi pe americani să negocieze un acord care să pună capăt băii de sânge şi să permită trimitearea de urgenţă a unor ajutoare sutelor de mii de oameni asediaţi la Alep.

ONU a anunţat însă că aşteaptă garanţii de securitate pentru convoaiele sale, înainte să lanseze operaţiuni umanitare.

Pentru a putea să trimită ajutoare în cartierele rebele asediate din Alep, militari ruşi au instalat un punct de observaţie mobil pe drumul de la Castello, o axă vitală situată la nord de metropolă şi care asigură legătura cu frontiera Turciei, de unde urmează să sosească aceste ajutoare, potrivit agenţiilor ruse.

Acordul americano-rus prevede în mod expres "demilitarizarea" drumului de la Castello, unde marţi după-amiaza se aflau în continuare militari sirieni, potrivit unei surse militare siriene.

Secretarul de Stat american John Kerry, care a negociat acordul cu omologul său rus Serghei Lavrov, a apreciat că armistiţiul "ar putea să fie ultima şansă de salvare" a Siriei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu