Statistică: Cursele low-cost, cu mai puține incidente decât restul companiilor

Companiile aeriene tradiționale au înregistrat, în România, o pondere dublă a incidentelor de zbor față de transportatorii low cost, arată o analiză Fligft Refund, companie specializată în obținerea despăgubirilor pentru pasageri. Această pondere se păstrează și în restul țărilor analizate. Astfel că, Flight Refund face o comparație între zborurile totale din România, Polonia, Ungaria, Germania, Franța și Marea Britanie.

Astfel, anul trecut în România, companiile tradiționale au avut 235 de decolări și aterizări cu probleme, adică un procent de 0,42% din totalul zborurilor înregistrate. În cazul curselor low cost, s-au înregistrat 73 de incidente, cifră care reprezintă 0,22% din total, adică jumătate din procentul curselor companiilor tradiționale.

Cele mai slabe performanțe ale companiilor tradiționale s-au înregistrat în Polonia, unde procentul zborurilor cu probleme a fost de 1,08% față de procentul 0,34% cât s-a înregistrat în cazul zborurilor low cost.

Astfel în Polonia procentul zborurilor cu incidente a fost triplu în cazul companiilor tradiționale față de cele low cost. Franța este singura piață analizată unde companiile tradiționale au înregistrat performanțe mai bune decât cele low cost: 0,81% pentru companiile cu costuri reduse față 0,75% în cazul operatorilor tradiționali. Analiza Fligft Refund mai arată că Marea Britanie a avut anul trecut mai multe curse low cost decât restul țărilor analizate luate împreună (peste 360.000 decolări și aterizări).

Companiile low cost au înregistrat în această țară un procent de incidente de 0,58% pentru decolări și aterizări, iar liniile aeriene tradiționale au consemnat un procent de 1,04% pentru zborurile cu incidente. Astfel, în cazul Marii Britanii, se regăsește raportul înregistrat și în România – procent dublu de incidente pentru companiile tradiționale față de cele low cost, scrie libertatea.ro.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu