Statele Unite pierd conducerea Organizației Mondiale pentru Migrație

Este o premieră în ultima jumătate de secol: agenția ONU pentru migranți nu va fi condusă de un american. Portughezul Antonio Vitorino, un apropiat al șefului ONU Antonio Guterres, a fost ales vineri în fruntea organizației, învingându-l pe controversatul candidat al lui Donald Trump, scrie AFP, potrivit hotnews.ro.

Postul de director al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), o agenție care numără 172 de state membre și unde Statele Unite sunt unii dintre principalii contributori, alături de europeni, a fost ocupat de la crearea instituției, în 1951, de un american, cu o singură excepție, din 1961 până în 1969, cu olandezul Bastiaan Haveman.

De această dată, candidatul Washingtonului, Ken Isaacs, nu a reușit să adune voturile necesare. Acesta este acuzat că este climato-sceptic iar numeroasele declarații polemice ale acestui fost vicepreședinte al ONG-ului umanitar creștin Samaritan's Purse (Bourse du Samaritain) i-au afectat și ele imaginea.

Antonio Vitorino, 61 de ani, a câștigat alegerile, după ce Laura Thompson (Costa Rica, actuala directoare adjunctă a organizației) a decis să își retragă candidatura după 4 tururi de scrutin.

Victoria portughezului constituie un eșec pentru Statele Unite iar unii se întreabă acum dacă Trump nu va riposta prin reducerea finanțărilor americane.

Ales la începutul lui februarie, Isaacs s-a confruntat cu un val de critici după ce Washington Post a publicat o serie de comentarii antimusulmane, postate pe rețelele sociale între 2015 și 2017 dar retrase ulterior.

În aceste comentarii, Ken Isaacs afirmă spre exemplu: Coranul "ordonă" musulmanilor să comită acte de violență.

Isaacs și-a cerut scuze pentru aceste comentarii "imprudente".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu