Startup-ul de care nu ai auzit niciodată. Tocmai a devenit mai valoros decât Airbnb sau Space X

Meituan Dianping a devenit al patrulea cel mai mai bine evaluat startup din lume, ajungând la o evaluare de 30 de miliarde de dolari, depăşind nume cunoscute precum Airbnb sau Space X.

Este foarte probabil să nu fi auzit de Meituan sau de fondatorul companiei, Wang Xing. Compania de Beijing livrează mâncare, vinde alimente şi bilete la film, are recenzii la restaurante şi oferă discounturi grupurilor de persoane care fac achiziţii. Pe scurt, este o combinaţie între Groupon, Yelp, Foodpanda şi UberEats, scrie Business Magazin.

Atractivitatea lui Meituan pentru investitori este dată de poziţia dominantă pe care o are într-o piaţă de peste 1 miliard de oameni. Actuala structură a companiei s-a format în 2015 prin unirea Meituan.com şi Dianping.com, creând astfel liderul în servicii oferite pe internet prin aplicaţii de smartphone. "Este aproape un monopol contruit pe stomacurile a 1,4 miliarde de oameni", a declarat Keith Pogson, consultant EY.

Dianping a fost fondată în 2003 în Shanghai şi oferea recenzii la restaurante şi alte localuri, apoi şi-a diversificat portofoliul cu discounturi pentru grupuri. Meituan a fost creată în 2010 cu ideea de a oferi discounturi grupurilor de persoane care cumpără împreună electronice sau alimente. Cele două companii, în 2015, erau evaluate fiecare la câte 15 miliarde de dolari.

Companiile similare din SUA, Groupon sau Yelp, nu au mers la fel de bine şi evaluările celor două companii au scăzut din 2014 până azi la 3 şi 3,6 miliarde de dolari.

Compania chineză s-a îndepărtat destul de mult de modelul de business original şi acum clienţii pot comanda de pe smartphone mâncare, alimente, masage, tunsori sau manichiură la tine acasă sau la birou. Un serviciu popular este acela prin care clientul poate cere să i se spele maşina în timp ce el se află la birou şi maşina parcată. După ce maşina e spălată clientul primeşte o poză pentru confirmare.

Mietuan are 280 de milioane de utilizatori activi şi lucrează cu 5 milioane de comercianţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »