Start sărbătorilor de iarnă! A fost inaugurat principalul Pom de Crăciun din ţară (FOTOREPORT)

Embed:

Spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins deja Republica Moldova. Principalul Pom de Crăciun al ţării a fost inaugurat ieri seara, în prezenţa a sute de copii şi adulţi, iar pe străzile din Chişinău au fost aprinse luminiţele de sărbătoare.

Primarul Capitalei, Ion Ceban, soţia şi cei doi copii ai săi au aprins luminiţele de pe bradul din Piaţa Marii Adunări Naţionale, care are 20 de metri.

"Sunt sărbători care trebuie să le petrecem împreună. Cu mesaje pozitive, chiar dacă pe alocuri ne este nu chiar atât de uşor. Este bine să fim uniţi, să fim împreună, este bine să avem grijă de copii", a spus primarul Capitalei, Ion Ceban. 

Toţi cei care au venit în Piaţa Marii Adunări Naţionale au dansat în jurul bradului şi s-au unit într-o horă.

Cei mai impresionaţi de startul sărbătorilor de iarnă au fost copiii, care au dansat, s-au jucat şi au cerut daruri de la Moş Crăciun.

"Mi-a plăcut foarte mult când toţi dansau şi Moş Crăciun a venit. Am început şi eu să-i scriu o scrisoare lui Moş Crăciun şi vreau să îmi aducă o trotinetă". 

" Este mai luminat decât data trecută. Bradul e foarte frumos şi tot mi se pare mai frumos decât cei din anii trecuţi. Vreau să îi transmit un mesaj mamei mele care este în altă ţară: Mamă, aş vrea să fii şi tu cu mine".

Tot ieri seara a fost inaugurat orășelul "Lumea copiilor", în scuarul Catedralei Mitropolitane. Acolo au evoluat mai multe formaţii, dar şi interpreţi cunoscuţi.

"Am venit de la Hânceşti. Suntem ansamblul Gălbeniţa. E foarte bine şi frumos organizat, ne bucurăm".

"Este foarte frumos şi sperăm că mai puţină politică să fie".

"Chiar sunt bucuroasă că am avut ocazia să vin. Să fie sănătoşi copii noştri şi să ne aducă mai multă bucurie".

La eveniment a participat şi ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici.

"Este o seară foarte frumoasă, o seară când încep realizarea tuturor dorinţelor noastre. Vă doresc mulă, multă sănătate. Eu vă doresc fericire în anul care vine. Şi vă asigur că anul 2020 va fi un an foarte frumos", a menţionat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Corneliu Popovici. 

Premierul Ion Chicu nu a fost prezent în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Acesta a inaugurat Pomul de Crăciun din oraşul Soroca.

Sărbătorile de iarnă din centrul Capitalei se vor încheia în data de 15 ianuarie.

loading...

Lasă un comentariu