START CARAVANA PDM. Democrații vor cutreiera raioanele ţării pentru a discuta cu cetățenii

Embed:
Democrații au dat start caravanei electorale, în cadrul căreia, în următoarele 30 de zile, candidații PDM pentru alegerile parlamentare vor cutreiera raioanele ţării pentru a discuta cu cetățenii despre reformele în derulare şi impactul acestora. Aceştia vor vorbi cu oamenii şi despre ce îşi doresc de la următoarea guvernare. Prima destinație a fost raionul Anenii Noi.

Caravana a fost condusă de vicepreşedintele PDM, Andrian Candu. Acesta a intrat în rol de jurnalist şi i-a luat la întrebări pe colegii lui.

"- CANDU: Ce aşteptări ai tu, personal, de la această campanie pe care o noi, acum, am pornit-o?
- SÎRBU: Sper foarte mult să găsim cât mai multă lume şi cât mai mulţi oameni, să comunicăm cu foarte mulţi alegători, ca să le transmitem mesajele noastre, să le amintim despre acele fapte bune pe care le-am făcut şi să le spunem ce vrem să facem."

Democraţii le-au vorbit oamenilor despre reformele guvernării şi i-au îndemnat să aleagă faptele, nu vorbele.

"Pe parcursul acestei luni de campanie electorală, care s-a început, o să vină mai mulţi în faţa voastră, foarte mulţi care o să vină să promită râuri de lapte, să curgă miere, dar să vă întrebaţi cât de buni sunt ei să facă ceea ce promit", a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.

Alexandru Jizdan, candidatul PDM în circumscripţia Anenii Noi, a mărturisit medicilor că domeniul sănătății nu-i este străin şi știe cum să îmbunătățească situația în instituţia din raionul său de baştină.

"Sistemul medical, pentru mine, nu este unul străin. Aşa cum vă spuneam, mama este soră medicală, tata, Dumnezeu să-l ierte, a început cariera sa în calitate de şofer pe ambulanţă şi, atunci când era el în tură, mama nu avea cu cine să mă lase şi mă lua cu ea. Cunosc îndeaproape unele procese", a zis Alexandru Jizdan, candidat PDM în circumscripţia nr. 34, Anenii Noi.

Subiectele au trezit interesul medicilor, care s-au arătat mulţumiţi de iniţiativele lansate de guvernare. Veceslav Scorţescu este de 42 de ani oftalmolog la Spitalul Raional Anenii Noi. Din 1 decembrie, la fel ca toţi angajaţii din sectorul medical, are un salariu mai mare cu 20 la sută.

"Este un plus mare şi eu cred că este una din trepte, că pe viitor eu cred că o să mai fie majorări ale salariilor. Pe zi ce trece viaţa trebuie să fie mai bună, da? Să trăim şi mai bine", a zis Veaceslav Scorțescu, medic oftalmolog la Spitalul Raional Aneni Noi.

"Din partea tuturor lucrătorilor medicali, vă mulţumim din suflet că v-aţi adus aminte, v-aţi întors cu faţa la noi. Bravo dumneavoastră, că susţineţi tinerii. Vă rugăm frumos, din partea tuturor celorlalţi care mai suntem în ţară, să ne susţineţi şi să ne motivaţi să rămânem aici."

După spital, caravana ajuns la cea mai mare brutărie din raion, unde candidații au gustat pâine proaspătă.

"Am şi gustat pâine, este extraordinar de bună, mai rar aşa să o iai deodată din cuptor. Ne aducem aminte de noi, când eram mici, de bunicii sau părinţii, când ne făceau pâine în cuptor", a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului. 

Caravana Partidului Democrat din Moldova a mers şi la "Anenii Noi Gaz".
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu