Stare de alertă în Marea Britanie. Meteorologii au emis Cod Roşu de furtună şi o avertizare de pericol de moarte

Embed:

Furtuna Dennis a lovit cu o forţă incredibilă Marea Britanie. Dintr-un capăt în altul al ţării a plouat abundent, vântul a bătut cu putere, iar râurile s-au umplut. În consecinţă, traficul feroviar şi aerian a fost practic paralizat. Cea mai gravă situaţie se înregistrează în sudul Ţării Galilor, acolo unde meteorologii au emis Cod Roşu de furtună şi o avertizare de pericol de moarte.

Din cauza ploilor abundente, pe întreg teritoriul Marii Britanii au fost emise 250 de alerte de inundaţii. Precipitaţiile sunt însoţite de vânt, care bate în rafale de 150 de kilometri pe oră.

Oamenii spun că deşi au încercat să-şi baricadeze locuinţele cu zeci de saci cu nisip, eforturile au fost zadarnice. Apa le-a intrat în case şi le-au inundat tot mobilierul. 

"Poţi să încerci să faci orice, dar până la urmă, natura va decide totul. Nu o putem opri".

"Cred că sunt mai mult dezamăgită decât supărată. Mânia va veni mai târziu. Suntem supăraţi pentru că am avut toată încrederea că autorităţile ne vor proteja, dar nu au reuşit să o facă".

Dennis loveşte Marea Britanie la o săptămână după ce furtuna Ciara a provocat haos în această ţară şi a perturbat traficul rutier, feroviar, aerian şi maritim.

loading...

Lasă un comentariu