Stamate îl contrazice pe Năstase, care promite reexaminarea unor dosare penale: Riscăm să deschidem cutia Pandorei

Riscăm să deschidem cutia Pandorei. Astfel a comentat ministrul Justiţiei, Olesea Stamate, iniţiativa pretendentului pentru funcţia de deputat Vasile-Andrei Năstase de a reexamina dosarele politice ale actualilor deţinuţi din penitenciarul 13 din Capitală.

"Oricât de mult am vrea noi ca dosarele care, într-adevăr au fost instrumentate politic, să fie revizuite și să fie făcute dreptate, riscăm să deschidem cutia Pandorei. 2.59 MUSCĂ 3.08 Trebuie să fim foarte atenți, să luăm măsurile necesare pentru a restabili dreptatea și încrederea oamenilor în Justiție.", a spus OLESEA STAMATE, ministrul Justiției. 

PUBLIKA.MD aminteşte că sâmbăta trecută, Vasile-Andrei Năstase, fratele mai mare al vicepremierului şi ministrului de Interne, Andrei Năstase, s-a lansat în campania electorală pentru alegerile parlamentare noi din 20 octombrie. Printre priorităţile sale, atunci când va deveni deputat, se numără salvarea vieților deținuților din Penitenciarul cu numărul 13 din Capitală.

Pe de altă parte, fostul angajat al CNA Mihail Gofman lasă să se înţeleagă că actuala guvernare încearcă prin diverse metode să-l scoată de după gratii pe raiderul numărul unu în CSI, Veaceslav Platon. Un pretext ar fi şi dosarul în care ţara noastră a fost obligată să plătească 50 de milioane de dolari pentru energia electrică firmei ucrainene "Energoalliance", care ar avea legături cu Platon. O parte din bani, mai exact 10 milioane de dolari ar ajunge în buzunarul reprezentanților alianței PSRM-ACUM, în schimbul libertăţii controversatului bancher.

CITEŞTE ŞI: Platon va fi eliberat? Năstase promite că va salva deţinuţii politici, la două zile după ce Gofman a anunţat cât ar fi achitat Platon

Lasă un comentariu