Sport extrem în Capitală! Primul Campionat Naţional de mountain biking a adunat mulţi curioşi

Embed:

Un campionat inedit la mountain biking a avut loc, în premieră, în Capitală. Sportul extrem a adunat mulți curioși, dornici să vadă bicicletele special concepute pentru pante abrupte și traseul special amenajat în parcul "Valea Morilor".

De regulă, competițiile de acest gen se desfăşoară în munţi. La întrecere au participat 25 de sportivi.

Cursa cu Mountain Bike este una dintre probele cele mai spectaculoase.

"Este o presiune foarte mare asupra organizmului. Pulsul atinge 180-190 bătăi pe minut. Trebuie să ne păstrăm concentrația maximă. Orice distragere a atenției poate crea un anumit impact", a spus ciclistul Renat Zachirov.

Prima etapă a concursului a fost calificarea. Fiecare biciclist a făcut o cursă individuală, apoi au fost formate grupuri din patru participanți.

"Startul se dă simultan la toţi cei patru ciclişti. Primii doi care ajung la finiş, trec în runda următoare. Ceilalţi părăsesc competiţia", a spus organizatorul, Mihai Ciumer.

Organizatorii au hotărât să amenajeze traseul în Parcul "Valea Morilor" din Capitală, acesta fiind cel mai potrivit pentru acest tip de sport.

"Am amenajat traseul din diverse materiale, peste care trebuie să treacă sau să sară. În natură acestea sunt pietrele, rădăcinile, gropile", a adăugat organizatorul.

O clipă de neatenţie, te poate duce în şanţ. Acest sport nu este doar dureros, ci şi costisitor. Costul unei biciclete de munte poate ajunge şi la patru mii de euro, însă odată urcat pe ea, nu mai poţi renunţa.

"Este o adrenalină în sânge. Nu mai ai pasul acesta de a da înapoi. Adică mergi înainte vreai sa te lupți tot mai departe și tot mai departe", a spus ciclistul Mihai Fluieraş.

Cei mai buni sportivi au primit cadouri şi suvenire. Iar câştigătorul s-a ales cu o cupă şi titlul de campion al primului Campionat Naţional de mountain biking.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu