Spitalul comunei Cărpineni, ÎN CARANTINĂ. Tot personalul medical a interacţionat cu o femeie diagnosticată cu COVID-19

Embed:

Spitalul comunei Cărpineni, Hânceşti, a intrat în carantină. Tot personalul medical, adică 24 de angajaţi, au interacţionat cu o femeie diagnosticată pozitiv cu noul COVID-19. Pacienta este din satul Bălceana şi nu a anunţat despre faptul că, la rândul ei, a intrat în contact cu o altă persoană infectată cu noul tip de coronavirus.

Potrivit primarului comunei, Ion Cărpineanu, în 15 martie, în ziua alegerilor de la Hânceşti, femeia a fost internată în spital, cu o maladie cronică. Peste trei zile, ea a decis să plece acasă, pentru că se simţea mai bine.

"Ea a părăsit spitalul pe data de 18. S-o dus din capul ei acasă, ea a fost internată cu alt diagnostic. Şi iată ieri, a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, la Chişinău. Noi am făcut lista cu care ea a contactat, 24 de persoane, ca să nu mai interacţioneze ei la rândul lor cu alte persoane din spital, s-a luat măsura ca pe 14 zile să sistăm activitatea", a menționat Ion Cărpineanu.  

Primarul mai spune că nici când a fost internată, nici în timpul în care s-a aflat în spital, nu avea simptomele ale coronavirusului. Peste câteva zile însă, aceasta s-a simţit rău şi a fost adusă la Spitalul "Toma Ciorbă din Chişinău", iar marţi a fost diagnosticată pozitiv la COVID-19. În aceste condiţii, a fost luată decizia ca toţi cei 24 de angajaţi ai Spitalului din Cărpineni să intre în carantină şi să se autoizoleze 14 zile.

Până acum, niciunul dintre medici nu prezintă simptome specifice infectării cu noul coronavirus. În carantină se află şi trei pacienţi care erau în spital când fusese internată femeia din Bălceana.

loading...

Lasă un comentariu