Spitalul Clinic Municipal de copii numărul 1 intră parțial în carantină

Embed:

Spitalul Clinic Municipal pentru Copii numărul 1 din Capitală a intrat, parţial, în carantină. S-a întâmplat după ce o mamă a ajuns la instituţia medicală cu bebeluşul său de aproape o lună, care a tăinuit că soţul său este infectat cu noul coronavirus.

Între timp, femeia a fost supusă testelor şi s-a constatat că are COVID-19. Copilul însă este sănătos. Ambii au fost transferaţi la Spitalul pentru Copii ”Emilian Coțaga”.

Totodată, 29 de lucrători medicali, care au intrat în contact cu femeia bolnavă, au fost izolaţi la domiciliu.

Mai exact, a intrat în carantină Secţia reanimare a Spitalului Clinic Municipal pentru Copii, acolo unde au fost internaţi bebeluşul şi mama acestuia, dar şi o parte din Secţia de terapie cu numărul unu.

''Timp de două săptămâni, Spitalul Municipal numărul unu nu va oferi servicii de reanimare pentru copii, toţi copiii care vor fi internaţi în acest spital vor fi direcţionaţi la Institutul Mamei şi Copilului şi la Spitalul Municipal Ignatenco'', a comunicat viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici. 

Vicedirectorul Spitalului Municipal pentru Copii spune că bebeluşul a fost adus la instituţia medicală cu o infecţie respiratorie acută.

''La internare, mama a negat contactul şi oricare legătură cu altcineva venit de peste hotare. Ulterior, în data de 20 martie, vineri mi se pare, am fost informaţi că soţul acesteia a fost în deplasare'', a spus  vicedirectorul Spitalului Municipal pentru Copii Numărul 1, Aliona Rotari.

Soţul femeii este una dintre persoanele care s-au infectat cu noul coronavirus, după ce au fost în pelerinaj la Mănăstirea Poceaev din Ucraina. Bărbatul, dar şi cel de-al doilea copil al familiei sunt internaţi la Spitalul Municipal de Boli Contagioase pentru Copii.

Potrivit ministerului Sănătăţii, teste pentru depistarea noului coronavirus li s-au făcut ambilor copii ai cuplului, însă, acestea au fost negative. 

 

loading...

Lasă un comentariu