Speranţe pentru ieftiniri. Tariful pentru energie electrică, ar putea fi redus cu 25%

Tariful la energie electrică o să scadă. Asigurarea vine din partea Ministrului Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. El a anunţat, cu puţin timp în urmă, că subiectul va fi discutat la şedinţa din această seară a Comisiei pentru Situaţii Excepţionale.
„Astăzi, Comisia pentru Situaţii Excepţionale va dispune revederea tarifului chiar din luna decembrie. ANRE va trebui să ia decizia imediat ce CSE va impune această revedere. Asta ar însemna că astăzi seara dacă reușesc sau mâine cel târziu ANRE trebuie să revadă acest tarif. Putem vorbi de o reducere de minim 25 la sută ceea ce ar însemna că vom avea un tarif în jur de patru lei”, a declarat Andrei Spînu.
Totodată, ministrul Infrastructurii a precizat că în următoarele patru luni vom primi energie electrică de la centrala Cuciurgan din stânga Nistrului, lucru stabilit după discuţiile de zilele trecute cu Tiraspolul.
"Pentru prima dată din ultima perioadă ne-am angajat ca să avem această înțelegere pentru 4 luni, adică decembrie 2022 - martie 2023. Putem considera ca în această iarnă vom avea energie electrică mai ieftină pentru toată ţara. Acest subiect este cel mai important, pe care l-am discutat cu MGRES”, a subliniat Andrei Spînu în cadrul aceleaşi conferinţe.