Speranţa, victorie dramatică. S-a impus pe teren propriu în fața echipei Academiei de Studii Economice

Embed:

Partidă dramatică în etapa a 7-a a campionatului de baschet feminin din Republica Moldova.

Speranța s-a impus pe teren propriu cu scorul de 43-41 în fața echipei Academiei de Studii Economice. A fost a treia victorie consecutivă pentru grupărea antrenată de Olga Tîrziman.

Gazdele au condus ostilitățile în prima jumătate a disputei, iar la pauza mare conduceau cu scorul de 32-21.

"Nu sunt mulțumită de jocul prestat de echipa noastră. Scorul final a fost foarte mic. Atât noi cât și echipa adversă a reușit să acumuleze puține puncte, este foarte straniu. Nu înțeleg de ce s-a întâmplat așa", a declarat Olga Târzâman, antrenor-jucător ȘS Speranța.

Discipolele lui Vasile Scutelnic au revenit în forță în ultimul sfert și au fost aproape să restabilească egalitatea.

"Nu poți câștiga o partidă fără să lupți, trebuie să joci. Am putut să-mi motivez jucătoarele abia în cel de-al patrulea sfert. Mai avem încă multe jocuri înainte. Vom încerca să jucăm în finală", a precizat Vasile Scutelnic, antrenor ASEM.

"Am reușit să revenim în joc abia pe final. Bănuiesc că asta se întâmplă pentru că nu jucăm acasă. Cred că acest lucru ne-a influențat. Toate echipele au zile rele, iar astăzi a fost rândul nostru", Adriana Paladi, căpitan ASEM.

În etapa a opta, ASEM va juca pe teren propriu cu liderul clasamentului "Politeh", iar Speranța va întâlni la Chișinău echipa școlii sportive din Basarabeasca.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu