SPECTACOL la Campionatul Internațional de box de la Cahul. Constantin Ţuţu a fost invitat de onoare

Spectacol la a opta ediţie a Campionatului Internaţional de box al raionului Cahul. 93 de sportivi din Moldova şi Ucraina şi-au împărţit pumni în prima zi de concurs la patru categorii de vârstă. Invitat de onoare al competiţiei a fost deputatul Constantin Ţuţu. Acesta şi-a făcut loc în agenda sa încărcată şi a mers să-i încurajeze pe sportivi.

La şcoala sportivă din Cahul pugiliştii nu au avut milă unul de altul şi au dat tot ce au mai bun în primele faze ale Campionatului. Tradiţional, la competiţie au venit şi boxeri din trei oraşe din Ucraina. Sportivii susţin că s-au pregătit timp de jumătate de an pentru acest turneu.

"Consider acest nivel de competiţie destul de bun, deoarece avem oaspeţi din Ucraina. Acest nivel de competiţie arată foarte bine cum se ocupă sportivii noştri din raionul Cahul, dar şi din celelalte raioane", a spus pugilistul Ion Zaporojenco. 

Pugiliştii au luptat şi sub privirile deputatului şi celui mai bun luptător de K-1 din Moldova, Constantin Ţuţu.

"Eu mă ţin minte pe mine la anii 15-16 cum luptam. Eram organizaţi. Eram o echipă. Ieşeam şi luptam. Mă uit şi aici nu se vede o diferenţă oarecare. MUSCA Astăzi toată ziua am fost în Parlament am lucrat. Acum seara am venit repede încoace. Am făcut o vizită, după care voi merge la sală pentru că am o luptă în curând. Este complicat, dar dacă vrei, reuşeşti", a declarat deputatul și luptătorul k-1, Constantin Țuțu. 

Într-una dintre cele mai spectaculoase lupte, Cristian Strătilă, din Chişinău, l-a învins la puncte pe Victor Cobzaru, din Cahul. Învingătorul susţine că a învăţat multe şi de la Constantin Ţuţu, după ce i-a urmărit luptele:

"A fost o luptă cam dificilă. Adversarul era mai înalt şi mai lung în mâini. M-am stăruit. Am dat toate puterile în această luptă şi am câştigat", a spus pugilistul, Cristian Strătilă. 

Campionatul Internaţional al Raionului Cahul se va încheia mâine, cu finalele la fiecare categorie de vârstă. Sportivii care vor urca pe podium vor fi premiaţi cu diplome, medalii, iar campionii vor primi câte un trofeu. Evenimentul este organizat cu suportul Partidului Democrat din Moldova.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu