Spectacol de excepție la Palatul Național pentru persoanele cu nevoi speciale: Sunt oameni de la care trebuie să luăm exemplu

Embed:

Au uitat pentru câteva ore de grijile pe care le-au au şi s-au bucurat de un concert dedicat lor. Este vorba despre oamenii cu nevoi speciale, care sunt un exemplu de putere și curaj. Special pentru ei, Societatea Culturală "Vatra", cu suportul fundaţiei lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss", a organizat un spectacol de excepție la Palatul Național.

Pe scenă au urcat mai mulți artiști de renume.

Corina Filipciuc, o tânără imobilizată într-un scaun cu rotile, a reuşit să emoţioneze întreaga sală când a recitat o poezie.

Şi Rodica Pahomi are probleme locomotorii, după ce a suferit o traumă la naştere. Ea spune că spectacolul i-a oferit inspiraţie şi energie: "Fiecare concert îţi descătuşează energia, numai energie pozitivă".

În semn de solidaritate cu cei cu care viața a fost mai dură, sala Palatului Naţional a fost plină de oameni veniţi din toată ţara.

Ei spun că s-au bucurat enorm de acest concert:

"Am luat cât mai multă energie pozitivă, pentru tot anul împrejur şi mai ales că acum suntem în feeria sărbătorilor de iarnă".

"Am rămas binedispuşi de la acest concert".

"Mi-a plăcut când au dansat balerinele şi fetiţa ceea a recitat o poezie, parcă lăcrimam".

Concertul a fost organizat de Societatea Culturală "Vatra", la care a contribuit şi fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss".

"Mai sensibilizăm şi societatea noastră că o datorie a noastră, a tuturor este de a fi alături, de a-i încuraja şi de a le spune că noi suntem alături. Ne bucurăm că, în primul rând, s-a reuşit. Mulţumim Domnului şi încă o dată, domnului Vlad Plahotniuc pentru susţinerea care ne-a acordat-o", a precizat Vlad Negruzzi, preşedintele societăţii culturale "Vatra".

"Fundaţia lui Vlad Plahotniuc "Edelweiss" sprijină programele, care vin în susţinerea persoanelor cu dizabilităţi. Fiecare dintre noi trebuie să conştientizăm că sunt oameni de la care putem şi trebuie să luăm exemplu, doarece au o putere de viaţă nemaipomenită", a declarat Lidia Cucoş, directorul executiv al fundaţiei "Edelweiss".

În ţară sunt peste 180 de mii de persoane cu nevoi speciale, dintre care 12 mii sunt copii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu