Spania: Carles Puigdemont a prezentat un apel la Curtea Supremă la acuzaţia de rebeliune

Fostul lider catalan Carles Puigdemont, aflat în prezent în detenţie în Germania, a prezentat un apel la Curtea Supremă spaniolă în care a cerut renunţarea la acuzaţiile de rebeliune şi gestionare frauduloasă de fonduri publice, formulate împotriva sa în legătură cu demersurile sale de anul trecut privind independenţa Cataloniei, scrie agerpres.ro.

În documentul de 85 de pagini, citat luni de media spaniole, Puigdemont respinge ambele capete de acuzare şi susţine că nu a existat 'niciun fel de violenţe' în ziua desfăşurării referendumului privind independenţa Cataloniei, 1 octombrie 2017.

Apelul, redactat de avocatul Jaume Alonso Cuevillas, a fost făcut şi în numele altor doi foşti miniştri catalani, Clara Ponsati şi Lluis Puig, care de asemenea au părăsit Spania după referendum.

Documentul arată că au avut loc mai multe încălcări procedurale împotriva celor trei politicieni, printre care şi faptul că ei nu s-au putut apăra până la data de 23 martie, dată la care justiţia spaniolă a decis să reactiveze ori să lanseze un mandat european de arestare pentru 'rebeliune' vizându-i pe Carles Puigdemont şi alţi 12 lideri separatişti catalani pentru rolul lor în tentativa ratată de secesiune a Cataloniei, în toamna anului trecut. Ei riscă pedepse de până la 30 de ani de închisoare.

Carles Puigdemont a fost arestat în Germania la 25 martie, în timp ce se întorcea din Finlanda în Belgia, ţară în care s-a refugiat la sfârşitul lui octombrie 2017, anticipând punerea lui sub urmărire penală de către justiţia spaniolă pentru 'rebeliune' şi 'secesiune'.

Deocamdată nu este clar când şi dacă procurorii germani vor cere extrădarea lui Puigdemont către Spania.

Clara Ponsati, care a fost ministru al educaţiei în Catalonia, s-a predat săptămâna trecută poliţiei scoţiene la Edinburgh.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu