Sony cumpără casa de discuri EMI Music cu 2,3 miliarde de dolari

Grupul japonez Sony cumpără casa de discuri EMI Music cu 2,3 miliarde de dolari de la Mubadala Investment Company, fondul suveran de investiții al emiratului Abu Dhabi, devenind cel mai mare grup de muzică din lume, scrie Reuters, potrivit libertatea.ro.

Sony deține deja 30% din EMI și va prelua o participație de 60% de la Mubadala. Achiziția evaluează EMI la 4,75 miliarde de dolari.

Alte case de discuri mari la nivel mondial sunt Universal Music Group și Warner Music Group.

Aceasta este prima mare achiziție a lui Kenichiro Yoshida, noul director general al Sony, și vine după ce predecesorul său, Kaz Hirai, a readus compania pe linia de plutire.

Sony vrea să beneficieze acum de popularitatea tot mai mare a serviciilor de streaming pentru a avea surse stabile de venituri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu