Sondaj IDIS: PDM depăşeşte PAS, PN şi PDA. Marian Lupu, aproape la egalitate cu Maia Sandu şi Năstase

Embed:

Candidatul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, creşte puternic în sondaje şi a ajuns pe picior de egalitate cu Maia Sandu, candidatul PAS, şi cel al partidului "DA", Andrei Năstase. Asta arată un sondaj efectuat de Compania CBS- Axa, la comanda IDIS "Viitorul".

Și Partidul Democrat a înregistrat o creştere importantă, clasându-se pe locul doi în faţa partidului "DA", formaţiunii lui Renato Usatîi şi a PAS. 

Potrivit sondajului, candidatul PSRM, Igor Dodon, s-ar clasa primul în preferinţele de vot, dacă duminica viitoare s-ar alege președintele. Pentru el ar vota puţin peste 23 la sută dintre alegători.

Maia Sandu a scăzut cu cinci puncte procentuale, comparativ cu sondajul din aprilie al CBS-AXA, realizat la comanda Institutului de Politici Publice.

În pofida eforturilor de promovare agresivă a finului de cununie al mafiotului Victor Țopa prin intermediul trustului Jurnal TV, intenția de vot pentru Andrei Năstase rămâne neschimbată.

Altfel stau lucrurile în cazul liderului PDM, Marian Lupu, pentru care s-a triplat intenția de vot. Astfel, pentru Lupu acum ar vota aproape opt la sută dintre alegători, comparativ cu scorul înregistrat în luna aprilie de aproximativ două la sută.

Candidatul formațiunii "Partidul Nostru" ar acumula 4,5 la sută, iar liderul PPEM, Iurie Leancă, peste trei la sută. În schimb, peste 27 la sută dintre alegători nu ştiu încă pentru cine vor vota. 

Potrivit studiului, în cazul în care duminica viitoare vor fi organizate alegeri parlamentare, pentru PSRM ar vota 35 la sută dintre cetăţeni. Socialiștii sunt urmați de democrați, care au înregistrat o creştere puternică de la aproape cinci la sută în luna aprilie, la peste 13 procente în prezent.

Partidul lui Renato Usatîi este în cădere liberă. Intenția de vot pentru formațiunea "Partidul Nostru" s-a redus cu peste cinci puncte procentuale.

Este în scădere și intenţia de vot pentru partidul "DA", al mafioţilor Țopa. Şi formaţiunea Maiei Sandu, dar şi PPEM pierd teren în sondaje.

O uşoară creştere a înregistrat Partidul Liberal, care ar acumula puţin peste 3 la sută din voturi, insuficiente însă pentru a trece pragul electoral.

Sondajul a fost efectuat în perioada 14-25 septembrie, pe un eşantion de 1.108 persoane, cu o marjă de eroare de 3 trei la sută.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu