Sondaj: Fiecare al doilea moldovean consideră că COVID este o amenințare exagerată

În zilele 11-13 martie CBS-Research a realizat un blitz-sondaj cu tematica COVID-19 în scopul explorării gradului de conștientizare și sensibilizare la pericolul pandemiei. Studiul este realizat din sursele proprii ale companiei, în cadrul inițiativei globale a Gallup International Association, un grup global de agenții de cercetare în care CBS-Research reprezintă Moldova.

Sondajul a fost realizat la telefon, fiind reprezentativ pentru populația adultă a țării, cu o marjă de eroare de 4,4%.

Constatările de bază:

  • La o săptămână după confirmarea primului caz de COVID-19 în Moldova fiecare al doilea cetățean (52,2%) considera că COVID este o amenințare exagerată. În mod special o asemenea părere a fost împărtășită de către locuitorii orașelor (56,9%), persoanele tinere (56,2% în grupul de 18-29 ani și 63,5% în grupul 30-44 ani), respondenții care au preferat interviul să aibă loc în limbă rusă (68,1%).
  • Drept urmare patru din zece (41,2%) respondenți nu resimțeau îngrijorări în fața pandemiei, în măsură mai mare bărbații (47,6%), tinerii de 18-29 ani (48,5%).
  • La momentul studiului autoritățile ordonaseră închiderea instituțiilor de învățământ, măsuri de distanțare socială la scară largă fiind abia în discuții. În acele condiții șase din zece (58,6%) cetățeni apreciau măsurile luate ca fiind adecvate.
  • Marea majoritate a cetățenilor (75,1%) aprobă limitarea temporară în drepturi în lupta cu COVID-19.
  • La momentul studiului trei din patru (74,9%) cetățeni afirmau că au întreprins careva măsuri de protecție precum mască sanitară, soluții de dezinfectare etc. și la acest aspect constatăm ponderi mai sporite în rândul tinerilor (79,0% în grupul 18-29 ani și 81,2% în grupul 30-44 ani) și respondenții care au preferat interviul să aibă loc în limbă română (77,1%).
  • Populația se arată vulnerabilă în fața informațiilor eronate cu privire la COVID-19. În mod particular 61,1% au susținut părerea că acest virus ar fi produs de o anumită țară.
loading...

Lasă un comentariu