Sonda Hayabusa-2 a reuşit să recolteze un eşantion de materie de pe asteroidul Ryugu

Sonda niponă Hayabusa-2 a reuşit să recolteze mostre de materie de pe asteroidul Ryugu, un bolovan cu diametrul de 900 de metri aflat la aproximativ 340 de milioane de kilometri distanţă de Pământ, conform unui anunţ dat publicităţii vineri de Agenţia spaţială japoneză (JAXA), scrie agerpres.ro.

Hayabusa-2 a coborât în spirală până la suprafaţa lui Ryugu, apoi a tras cu un "proiectil" de 5 grame din tantal în asteroid şi a colectat materia ejectată de impact cu un fel de aspirator.

Misiunea sondei Hayabusa-2 a început în decembrie 2014, iar întâlnirea cu asteroidul Ryugu a avut loc în luna iunie a anului trecut. De atunci, au existat mai multe contacte cu suprafaţa asteroidului: în luna septembrie, Hayabusa-2 a eliberat două rovere autonome, micuţe, la suprafaţa asteroidului. Câteva săptămâni mai târziu, în octombrie, modulul de asolizare MASCOT (Mobile Asteroid Surface Scout), de dimensiunea unui cuptor cu microunde, a ajuns la suprafaţa asteroidului. Bateria dispozitivului MASCOT s-a epuizat după aproximativ 17 ore de funcţionare, cu puţin mai mult decât timpul de operare estimat. Cele două mini-rovere alimentate cu energie solară, Owl şi Hibou, continuă să fie active la suprafaţa asteroidului.

Conform programului misiunii, sonda va mai colecta cel puţin încă două eşantioane de materie în săptămânile următoare. Cea de-a doua procedură de recoltare a unei mostre de sol se va desfăşura la fel ca procedura de azi, în timp ce a treia va fi diferită: Hayabusa-2 va lansa un proiectil din cupru în corpul asteroidului, apoi va aştepta până praful se va risipi şi va recolta materiale direct din craterul format.

Hayabusa-2 nu este singura misiune care are ca obiectiv recoltarea de eşantioane din materia asteroizilor. Sonda OSIRIS-REx, aparţinând NASA, s-a plasat de la 31 decembrie pe orbita asteroidului Bennu, care are o compoziţie bogată în carbon, similară lui Ryugu. Conform programului misiunii OSIRIS-REx, recoltarea de materiale de pe asteroid va avea loc la jumătatea anului 2020 şi vor ajunge pe Pământ în septembrie 2023.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu