Son, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai echipei Tottenham Hotspur. Sud-correanul a marcat cinci goluri în Liga Campionilor

Heung-min Son este unul dintre cei mai importanţi fotbalişti ai echipei Tottenham Hotspur. Sud-coreeanul a înscris cinci goluri în actuala ediţie a Ligii Campionilor şi a ajutat, astfel, echipa să se califice în optimile de finală a celei mai importante competiţii intercluburi de pe "bătrânul continent" cu o etapă până la finalul fazei grupelor.

Son a ajuns în Europa în 2008, pe când avea doar 16 ani. Tânărul fotbalist a semnat atunci un contract cu gruparea germană, Hamburg SV. După aproape trei ani petrecuţi la clubul de pe Elba, Son s-a transferat Bayern Leverkusen, iar în 2015 a ajuns la Tottenham Hotspur pentru 30 de milioane de euro.

El a mărturisit că a moştenit dragostea faţă de fotbal de la tatăl său, care i-a şi fost primul antrenor.

"El mi-a fost învăţător la fotbal. Mi-a oferit mai multe sfaturi şi cred că e important să ai un asemenea tată. Exersam ore în şir cu el. Jonglăm iar când scăpam mingea o luam de la început", a povestit mijlocaşul Tottenham Hotspur, Heung-Min Son.

În această seară, Hotspur o va întâlni pe Bayern Munchen în ultimul meci al grupei B. "Bavarezii" au câştigat toate cele cinci partide disputate până acum şi au cu 5 puncte mai multe decât a doua clasată, Tottenham.

"Aceasta este o şansă de a da totul, însă tot ce contează e performanţa si rezultatul. Eu dau totul în teren pentru această echipă", a menţionat mijlocaşul Tottenham Hotspur, Heung-Min Son.

Partida va fi transmisă în direct de CANAL 3 cu începere de la ora 22:00.

loading...

Lasă un comentariu