Soluţie uşoară pentru o problemă mare. Reacţia locuitorilor Capitalei la instalarea cuştilor pentru maidanezi la necropola de pe strada Uzinelor

Embed:

Soluţie uşoară pentru o problemă mare. Aşa comentează unii locuitori ai Capitalei iniţiativa primarului general al Ion Ceban de a instala opt cuşti pentru câinii fără adăpost la necropola de pe strada Uzinelor. Oamenii cred că varianta identificată nu va duce la scăderea numărului maidanezilor de pe străzile Chişinăului, care le pun în pericol siguranţa. Mai mult, reprezentanţii organizaţiilor de protecţie a animalelor consideră că patrupezii nu vor avea parte de îngrijire corespunzătoare. Asta pentru că, în fiecare cuşcă urmează să fie adăpostiţi până la 35 de câini, ceea ce înseamnă că vor sta înghesuiţi.

"Ar trebui de construit un adăpost decent unde câinii să fie tratați în condiții bune, dar nu aceste cuști temporare... Nici nu știu cum să le numesc, o întreținere temporară fără anumite condiții. Sunt foarte mulți câini unul peste altul și este evident să se atace între ei", a spus voluntarul, Olga Subceanova.

"Cred că este nevoie de un spațiu mai mare, mai mulți oameni care ar îngriji de câini".

Apărătorii animalelor mai spun că autorităţile Capitalei ar trebui să găsească şi alte soluţii. 

"Dacă nu se oprește sursa de animale de stradă, atunci tot asta nu are sens și de aceea cred că este absolut necesar o campanie de sterilizare în masă, este necesară penalizarea întreținerii animalelor casnice nesterilizate, penalizarea abandonului de animale".

Oamenii spun că nenorocirile sunt inevitabile.

"Asta nu e o rezolvare, ei oricum sunt în stradă, oricum, ce folos? Mă rog li s-a făcut cuști să nu moară de frig sau mai știu eu ce acolo, dar asta nu rezolvă altă problemă a societății".

"Soluții vor fi poate pentru o sută, dar nu pe toţi, sunt foarte mulți, e Doamne ferește ce se face".

"Nu cred că necropola este destul de încăpătoare. Nu cred că este o soluție și nici nu știu cum ar rezolva problema".

Edilul Capitalei recunoaşte că instalarea noilor cuşti este o soluţie temporară.

"Avem foarte multe apeluri de agresiune din partea animalelor fără adăpost în special în parcuri, în zonele unde sunt instituții educaționale, evident că noi ne dorim să avem o abordare cât mai umană în acest sens, de asta suntem cu toții aici", a afirmat primarul Capitalei, Ion Ceban.

"Planificăm să extindem alte câteva cuști temporare în spatele necropolei, dar voi lupta pentru a construi un adăpost mai mare care ar include și o clinică veterinară", a menţionat șeful Centrului de Sterilizare din Chișinău, Roman Trahtman.

De la începutul anului, la Centrul de Sterilizare din Capitală au ajuns peste 300 de câini fără adăpost. La necropola de animale de pe strada Uzinelor din sectorului Ciocana al Capitalei sunt, în prezent, peste șapte sute de maidanezi.

loading...

Lasă un comentariu