Şoferii transportului public de călători din întreaga ţară vor fi verificaţi. Inspectorii auto anunţă operaţiunea "Autobuz"

Inspectoratul Național de Patrulare a demarat operaţiunea specială "Autobuz". Prin această acţiune, poliţia vrea să responsabilizeze şoferii şi să identifice vehicule de transport în comun ce nu corespund cerințelor tehnice.  
 
Operaţiunea, care se va desfăşura pe întreg teritoriul ţării, începe astăzi şi va dura până pe 27 septembrie. Inspectorii auto vor fi atenţi la mijloacele de transport a călătorilor care transportă mai mulţi pasageri decât este permis. Totodată, inspectorii auto vor verifica autobuzele şi troleibuzele la compartimentul stării tehnice şi reutilării neautorizate și amplasării publicităţii. De asemenea se va verifica dacă şoferul nu este beat sau conduce fără permis.
 
Agenții economici vor mai fi verificați dacă posedă baza tehnico-materială destinată reparaţiei şi deservirii tehnice a parcului auto; dacă respectă regimul de lucru şi de odihnă a conducătorilor auto. De asemenea se vor evolua condiţiile de vârstă şi stagiu în serviciu la angajarea şoferilor, precum și dispunerea de certificat de competenţă profesională.
 
De la începutul anului, pe teritoriul ţării au fost înregistrate 86 de accidente rutiere. Totodată, au fost documentate 1885 de încălcări ale RCR comise de către conducătorii mijloacelor de transport antrenate la transportarea pasagerilor.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu