Şoferi de taxi, prinşi cu mâţa-n sac. Poliţiştii le-au deconspirat ilegalităţile în cadrul unei operaţiuni

Fără certificat de competență profesională, sau fără semnătura medicului. Astfel, activează mai mulţi șoferi de taxi din Capitală.

Neregulile au fost depistate de inspectorii de patrulare, în cadrul operațiunii "Taxi" desfășurată în această dimineață. 

Mai mulţi conducători auto s-au arătat numulțumiți de faptul că au fost opriţi de poliţişti și au căutat diverse scuze pentru neregulile depistate.

Pe dreapta a fost tras şi un şofer care presta ilegal servicii de taximetrie. Acesta nu a vrut să vorbească în faţa camerelor de filmat.

Oamenii spun că, deseori, apelează la serviciile de taxi, dar nu întotdeauna se simt în siguranță.

Potrivit Poliției, doar în 2015 au avut loc 73 de accidente rutiere cu implicarea taximetrelor, în care și-au pierdut viața șase persoane. Scopul operațiunii "Taxi"este de a disciplina șoferii.

"În mare parte depistăm nereguli privind respectarea condițiilor de licențiere, aplicarea tarifelor pe caroseria vehiculul, dotarea vehiculelor cu numere de înmatriculare pe fon galben, care nu sunt dotate corespunzător. Mă refer la lampa taxi, sau la aparatul de taxat", a declarat căpitanul Inspectoratului Auto de Stat al INP, Marian Gheorghe.

Șoferii s-au ales cu câte un proces verbal. Iar cei care transportă ilegal pasageri riscă amenzi de până la 2.500 de lei.

De la începutul anului, în ţară au avut loc șapte accidente rutiere cu implicarea taximetrelor, în care două persoane și-au pierdut viața, iar cinci s-au ales cu diverse traumatisme.

Operațiunea "Taxi" se va desfășura până la sfârșitul lunii ianuarie, pe întreg teritoriul țării.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu