Socialiştii s-au lansat oficial în campania electorală. Peste 700 de candidaţi PSRM vor să devină primari

Embed:

Socialiştii s-au lansat oficial în campania electorală pentru alegerile locale. Peste 700 de candidaţi PSRM vor să devină primari, iar peste nouă mii de persoane râvnesc funcţia de consilier local.

Pe toată durata evenimentului de la Palatul Naţional, deputaţii socialişti s-au lansat în promisiuni şi au criticat dur fosta guvernare. De la eveniment nu a lipsit liderul informal al PSRM, preşedintele ţării, Igor Dodon, de altfel, cel care a deschis evenimentul. El a fost întâmpinat ca un adevărat lider al socialiştilor.

Preşedintele de facto al socialiştilor, Zinaida Greceanîi, s-a bucurat de o întâmpinare mai modestă. În discursul său, ea şi-a lăudat echipa şi a menţionat că PSRM are un program electoral bazat atât pe domeniul economic, cât şi pe cele social şi cultural. Nu au lipsit micile incidente.

Ceremonia a durat o oră. La final, Greceanîi a ieşit în faţa presei, spre deosebire de Igor Dodon, care a ales să plece pe uşa din spate. Greceanîi a încercat să convingă presa că Dodon nu face campanie electorală prin prezenţa sa la evenimentul de lansare a candidaţilor socialişti la alegerile locale.

"Nu văd nicio implicare. S-a văzut ceva de implicare?", a întrebat Greceanîi.

"Să învingem pentru Republica Moldova. Cu doamne ajută", a precizat Igor Dodon.

"Nu văd nicio implicare. S-a văzut ceva de implicare? Pe domnul preşedinte ştiţi că îl considerăm ca lider a socialiştilor şi noi nu ascundem asta", a specificat Greceanîi.

Întrebată cât a costat închirierea Palatului Naţional pentru aceste eveniment, liderul PSRM a întors foaia: "Pe voi veşnic vă interesează nişte chiţîbuşuri de astea care nu au niciun sens. Nu asta prinde la cetăţeni."

PSRM a prezentat numele candidaţilor la funcţia de primar pentru cele mai importante oraşe din ţară. Astfel, primăria Capitalei este râvnită de Ion Ceban, la Bălţi candidează Alexandru Nesterovschi, iar la Cahul, Evghenii Osadcenco.

Potrivit ultimului raport al Promo Lex, Partidul Socialiştilor are cele mai multe încălcări ale legislaţiei electorale în campania pentru alegerile locale. În plus, preşedintele Igor Dodon este singura persoană cu funcţie publică care a făcut agitaţie electorală pentru acest partid.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu