Socialiştii nu renunţă la anularea legii anti-propagandă

Embed:

Socialiştii vor să-şi ducă planul la bun sfârşit şi să anuleze legea anti-propagandă. Aceasta e una dintre priorităţile PSRM pentru 2020, despre care s-a discutat, în 14 ianuarie, la Consiliul Republican al formaţiunii. Liderii fracţiunilor Parlamentare sunt îngrijoraţi de această iniţiativă, dar nu toţi s-au pronunţat răspicat când au fost întrebaţi dacă vor vota pentru anularea legii sau nu.

IGOR GROSU, deputat PAS: "Este o făţărnicie, probabil încearcă cumva să plătească un tribut celor care îi finanţează".

MAIA SANDU, liderul PAS: "Partidul Socialiştilor a ajuns la putere prin propagandă şi minciună. Şi evident ei vor încerca să facă totul ca să crească posibilităţile de manipulare şi de minţire a cetăţenilor şi de promovare a propagandei".

În schimb, liderul PPDA, Andrei Năstase a evitat să spună franc, dacă partidul pe care îl conduce ar susţine anularea legii anti-propagandă.

ANDREI NĂSTASE, liderul PPDA: "Propaganda trebuie eliminată, fake news-ul trebuie eliminat şi facem apel la presa liberă din Republica Moldova să contribuie cu tot ce poate în acest sens.
- Dar credeţi că legea anti-propagandă ar trebui sau nu anulată?
- V-am spus care este răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Dacă mai sunt şi alte întrebări, vă rog. "

Democratul Andrian Candu crede că legea anti-propagandă nu ar trebui anulată.

ANDRIAN CANDU, deputat PDM"Noi am susţinut introducerea acelor interdicţii în legislaţie şi vom discuta cu colegii în fracţiunea Partidului Democrat, vom înţelege care este motivaţia şi ce stă în spatele acestei propuneri şi după părerea mea, nu trebuie să fie susţinută, deoarece trebuie, în primul rând, să promovăm produsul local şi mai puţin să fie produs străin, dar mai ales acele produse care pot să manipuleze opinia publică. "

De cealaltă parte, liderii partidelor extraparlamentare
se arată alarmați şi spun că intenţia PSRM poate fi omorâtă în faşă, doar dacă societatea va pune presiune.

VASILE COSTIUC, preşedinte Partidul Democraţia Acasă: "Ei au simţit puterea deplină, pentru că trebuie să recunoaştem ei au toată puterea. Dacă vor simţi că este presiunea străzii, a societăţii s-ar putea să renunţe. Noi suntem obligaţi ca această lege să rămână în picioare."

DORIN CHIRTOACĂ, preşedinte PL: "Socialiştii trebuie să se anuleze pe ei înşişi, pentrui că sunt nişte farisei şi nişte mincinoşi."

VALERIU MUNTEANU, preşedinte Uniunea Salvaţi Basarabi: "Această lege trebuie să rămână şi din contra trebuie să găsim capacităţi interne al statului Republica Moldova ca să fortificăm apărarea nostră de propaganda Federaţiei Ruse care iată fără arme în ultimul timp este mult mai eficientă în atingerea scopurilor meschine."

Întrebat de jurnalişti despre intenţia PSRM de a anula Legea privind securizarea spaţiului informaţional, preşedintele Igor Dodon a lăsat să se înţeleagă că îşi susţine foştii colegi de partid.

IGOR DODON, preşedinte: "Lasă să meargă în Parlament şi să discute. Nu comentează nici preşedintele ţării, nici premierul astfel de subiecte. Dacă vor fi votate astfel de legi, la momentul promulgării noi o să ne expunem. Vă amintesc că atunci când a fost votată această lege eu nu am semnat-o."

Anterior, deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi, a declarat că socialiştii sunt gata să anuleze în Parlament Legea anti-propagandă. Documentul a fost votat de majoritatea parlamentară în 2017 şi, respins de două ori de președinte, iar pentru refuzul premeditat de a-și exercita atribuțiile prevăzute de lege, Curtea Constituțională l-a suspendat temporar din funcţie pe Igor Dodon. Legea a fost promulgată de preşedintele de atunci al Parlamentului, Andrian Candu. Potrivit documentului, posturile de radio și televiziunile din Moldova nu au dreptul să difuzeze programe informative, analitice, militare și politice din statele care nu au ratificat Convenția Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră. Printre ţările care intră sub incidenţa acestei legi se numără şi Federaţia Rusă.

 

loading...

Lasă un comentariu