Socialiștii au contestat la CC numirea Silviei Radu în funcţia de primar interimar. PSRM susţine că decizia lui Grozavu este ilegală

Embed:
Socialiștii au contestat la Curtea Constituţională numirea Silviei Radu în funcţia de primar interimar al Capitalei. Aceștia califică drept ilegală decizia viceprimarului Nistor Grozavu în acest sens.

"Solicităm să interpreteze pe de o parte, pe de altă parte, să ne spună foarte clar absolut la toată lumea, dacă are dreptul primarul interimar să numească alt primar interimar. Noi considerăm că acest lucru este ilegal. Noi considerăm că ea este abuzivă și reiterez că Ghimpu s-a urcat pe cracul pe care și l-a tăiat singur", scrie Ion Ceban, consilier municipal socialist.  

Silvia Radu a spus că va reveni cu o reacție, luni, la ședința primăriei.

Anterior, și liberalii au declarat că vor depune o sesizare la Curtea Constituțională. Luni, Silvia Radu și Ruslan Codreanu au fost desemnați drept viceprimari. Ulterior, Nistor Grozavu a renunțat la interimat și a transmis această funcție Silviei Radu.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu