ȘOCANT! Patru tineri, reținuți după ce au violat două fete. Una dintre victime este minoră şi se află în comă

Embed:

Patru tineri cu vârstele între 20 și 26 de ani au fost reținuți de poliție, după ce ar fi violat două tinere, printre care o minoră de 16 ani. Tinerii au fost ajutați și de doi complici.

După o petrecere în afara oraşului, cei şase bănuiţi au mers în apartamentul în care se aflau tinerele. Aceștea au constrâns fizic şi psihic fetele și le-au violat, iar pentru a ascunde urmele infracţiunii, au aruncat-o pe minoră de la balconul apartamentului, aflat la etajul 7. Cealalată tânără a reuşit să fugă, alertând imediat poliția.

Minora a fost internată în stare gravă la spital, și se află în comă.

Cazul a avut loc în noaptea de 4 spre 5 mai, într-un apartament din centul Capitalei.

De menţionat că, unul dintre reţinuţi a comis violul în timp ce se afla sub măsura preventivă-arest la domiciliu, aplicată pentru o  infracţiune de tâlhărie, comisă acum două luni. Iniţial, acesta a fost cercetat în stare de arest, iar ulterior, magistraţii de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, i-au schimbat măsura preventivă, eliberându-l din izolator şi plasându-l în arest la domiciliu. Acum el va fi tras la răspundere inclusiv pentru dublu viol şi tentativă de omor a unei minore. Procurorii au contestat încheierea magistraţilor de revocare în privinţa acestuia a măsurii de reprimare şi anunţă că vor solicita mandate de arestare pentru toţi cei şase indivizi. 

Pentru cele comise, indivizii riscă până la 20 de ani de închisoare.

Procuratura şi Poliţia solicită sprijinul cetăţenilor care pot furniza informaţii de natură să ajute la găsirea urgentă a celorlalţi doi agresori, să anunţe imediat cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze la numerele de telefon: (022) 27-22-57 sau 0-799-52-423.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu