Șocant! Motivul pentru care un criminal condamnat la moarte refuză injecția letală şi cere să fie împuşcat

Un criminal condamnat la moarte în statul american Georgia a cerut ca sentința să fie pusă în aplicare de plutonul de execuție, pentru că injecția letală ar putea fi prea dureroasă pentru el, scrie digi24.ro.

Michael Wade Nance a fost condamnat la moarte pentru o crimă comisă în 1993, în timp ce jefuia o bancă. Acum câteva zile, avocatul lui a depus o plângere la Tribunalul statului Georgia în care se spune că venele lui Nance sunt "improprii" pentru injectare, pentru că nu sunt vizibile și au "pereți subțiri", potrivit CNN.

Dacă statul ar încerca să îl execute prin injecție letală, venele sale ar putea "să-și piardă integritatea structurală, iar serul letal ar putea să ajungă în țesuturile din jur", se spune în plângere. În plus, Nance folosește în prezent un medicament pentru tratarea durerilor din cauza căruia fenobarbitalul care i s-ar administra odată cu injecția letală ar putea să nu-și facă efectul.

Prin urmare, din cauza tuturor acestor factori, Nance ar putea suferi dureri cumplite în timpul execuției, ceea ce ar însemna o încălcare a drepturilor prevăzute prin Amendamentele 8 și 14, privind pedepsele crude și neobișnuite.

"Există o metodă alternativă de execuție, care este fezabilă și poate fi pusă în aplicare ușor, care va reduce sau elimina riscul substanțial de durere severă în cazul domnului Nance: plutonul de execuție", se spune în plângerea înaintată de avocat.

În 2017, un alt deținut condamnat la moarte în Georgia a cerut să fie dus în fața plutonului de execuție, însă solicitarea a fost respinsă. Injecția letală este, de departe, cea mai utilizată metodă de execuție din SUA. Doar trei sate din SUA au aprobat execuțiile în fața plutonului: Mississippi, Oklahoma și Utah. Ultima execuție în fața plutonului a avut loc în Utah, în 2010.

loading...

Lasă un comentariu