ŞOC şi GROAZĂ în SUA. Mai multe "cutremure de gheaţă" au avut loc în oraşul Chicago

Un fenomen numit "cutremure de gheață" sau "crioseisme" a avut loc în orașul american Chicago, în toiul nopții, îngrozind locuitorii.

"Cutremurele de gheață" apar atunci când apa de sub pământ îngheață și se dilată, cauzând crăpături la nivelul solului și rocilor.

"A fost incredibil! Mi s-a făcut frică, am crezut că se aude cuptorul. M-am tot plimbat prin casă, toată familia era îmbrăcată, în caz că trebuia să fugim", a declarat un localnic, potrivit CNN, citat de a1.ro.

Zgomotul auzit de localnic nu provenea de la cuptor, ci de la așa-numitele "cutremure de gheață". Bubuiturile încep să se audă atunci când temperatura scade mult și brusc, așa cum s-a întâmplat în Chicago, unde temperaturile pe timpul nopții au ajuns la -27 de grade Celsius.

Vortexul polar a adus temperaturi apropiate de cele din Antarctica sau de la Polul Nord în vestul mijlociu din SUA, acolo unde s-au resimțit și -48 de grade Celsius. Cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața din cauza gerului extrem. Viscolul puternic și vântul de aproape 50 de km/oră au redus vizibilitatea la zero în unele state americane.

Peste 4.800 de zboruri interne au fost anulate miercuri și joi, iar în jur de 3.500 dintre acestea au fost zboruri din și spre Chicago.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu