Soarta Guvernului Filat, în mâinile PD. Ce vor decide democraţii? LIVE TEXT Fabrika

(UPDATE 22.54) Ion Terguţă: RM se apropie cu paşi fermi  de UE şi cu cât ne apropiem mai mult, cu atât problemele sunt mai mari. Sper că politicienii noştri au învăţat lecţia ADR şi vor fi suficient de maturi ca să nu compromită viitorul nostru european.

(UPDATE 22.52) Viorel Cibotaru: La sigur va fi un protest paşnic, dar cu anumite ameninţări, cum a fost şi în cazul preşedintelui Timofti, au fost aduşi manifestanţi care nici nu ştiau cum îl cheamă, dar strigau: Vrem preşedinte. R. Moldova e un stat capturat de structuri paramafiotice, a ieşit la iveală cine de partea cui e, a fost o surpriză sprijinul mitropolitului faţă de Filat.

(UPDATE 22.48) Pavel Midrigan: Sunt nişte manifestări mai puţin conştiente, deoarece nu înţeleg că AIE nu aduce bine cetăţenilor, cu nişte praf în ochi, cu nişte granturi europene doar degradează ţara, nu sunt create locuri de muncă. De aceea manifestanţii trebuie să se gândească foarte bine dacă vor să mai menţină AIE în aşa hal, ţara nu progresează. Ei sunt împotriva moţiunii, vor să menţină această Alianţă şchioapă, care se târâie cu greu, cu gândul la Vilnius. O să fie o parte de manifestaţii, dar vor aştepta cu ce se va termina.

(UPDATE 22.45) Pavel Midrigan: Dacă Filat nu va fi susţinut nici prima nici a doua oară, PLDM trece în opoziţie. Lasă PCRM să guverneze cu PD, vine la alegeri obijduit că nu a fost susţinut. Cu resursele administrative pe care le are şi nu sunt puţine, deoarece s-a înverzit binişor RM, şi o să mai reziste un an şi o să vină la alegeri ca o victimă, şi atunci nu ştiu cu ce va veni PD la alegeri. Nu exclud că vor rezista: ori Filat ori nimeni.

(UPDATE 22.41) Ion Terguţă: Dacă admitem că Filat e scos din politică, PLDM apriori îşi pierde locomotiva pentru viitoarele alegeri. Filat va trebui strunit după această demitere, pentru ca să corespundă anumitor criterii care să convină şi altor oameni.

(UPDATE 22.38) Vitali Catană: Se poate veni la orice formulă, inclusiv cea cu Filat. Cramponarea lui Filat, şi dacă ne-a ţinut atâta sub presă, să mai stea şi el sub presiune. Cu Leancă, nu înţeleg această cramponare de persoane. Sunt unii miniştri pe care i-aş demite doar pentru acreala lor pe care o arată în faţa presei, acelaşi Usatîi şi alţii, Focşa. Fac bine şi partidelor lor aceste schimbări şi cetăţenilor, să existe o circulaţie de funcţionari, dacă cineva nu e performant, trebuie demis. Lucrurile în prezent sunt luate la fierbinte. Imediat după demiterea Guvernului se va crea o altă situaţie şi vor fi momente când se vor vedea constrânşi să ajungă la un acord.

(UPDATE 22.35) Viorel Cibotaru: Întotdeauna e posibilă o rejucare a situaţiei. Resursa principală a lui Filat e sprijinul politic euro-american, finanţele şi anumite şantajări cu Interpolul faţă de Plahotniuc. PD are materiale compromiţătoare foarte serioase. Ştim cât de haiducesc era Filat când a pornit campania şi îndată ce au apărut înregistrăile telefonice, a zis că hai să revenim la dialog. Plahotniuc dispune de materiale care ar putea compromite chiar şi relaţia lui Filat cu Occidentul. Lupu, Plahotniuc şi Filat sunt generaţi de perioada lui Voronin. De aceea, nu putemn spune că Alianţa e ceva noi, ci e mai degrabă o revanşă a celor tineri faţă de cei bătrâni, de la care vor să ia mai mult.

(UPDATE 22.29) Pavel Midrigan: Cei care cer demiterea trebuie să vină cu argumente. Lui Filat trebuie să i se permită nu să se justifice, dar să expună poziţia sa. Apoi ar putea să ia o pauză înainte de vot. Nu exclud că se va începe o discuţie între fracţiunile parlamentare, care să vină cu învinuirii reciproce şi că vor lua o pauză şi poate între timp le vine şi mintea la cap.

(UPDATE 22.26) Pavel Midrigan: Moţiunea de cenzură e în primul rând un vot de neîncredere. PCRM nu a votat acest Guvern. Mâine se prezintă premierul, încă nu e raport. Unu: o să-i dea cuvântul premierului sa nu? Pentru că raportul e altceva. Ar fi normal ca să îi acordă cuvântul şi atunci ce o să vorbească el, chiar şi cu şansa că va fi demis? O să vrea să trântească uşa, o să pună multe chestiuni pe tablă? Nu e exclus că premierul va merge mâine va-banc, că dacă se duce, o face cu scandal. O să menţioneze nişte momente neplăcute pentru toată Alianţa? Ceea ce va rămâne va mai putea fi numită AIE? Va da curs unor informaţii, nu exclud că o să vină cu un discurs destul de tranşant.

(UPDATE 22.22) Vitali Catană: Nu vreau granturi de la europeni din moment ce de la BEM se fură 1,5 miliarde.

(UPDATE 22.21) Ion Terguţă: Guvernul Filat a adus granturi în valoare de aproape două milioane de euro, după care bani pentru reformarea Ministerului Justiţiei, a MAI, rezultatele sunt ceva.

(UPDATE 22.16) Vitali Catană: Trei ani Filat ne-a ţinut pe toţi cu gura căscată să vedem ce va mai spune opiniei publice, în loc să se ocupe cu guvernarea. Eu în locul foştilor colegi de alianţă l-aş întreba: noi îţi dăm putere nelimitată, dar ce poţi face tu cu ea, ce ai demonstrat până acum? Din păcate, ceea ce poate face e nimic. Au fost aduse nişte înregistrări telefonice cu Filat. Filat ce dovezi poate aduce împotriva lui Plahotniuc? Dacă poate, să le aducă, dacă nu, atunci să îşi facă treaba mai departe. În evaluările prietenilor noştri europeni contează foarte mult ministerele care revin PLDM Şi dacă Filat e nemulţumit, trebuie să se uite în primul rând în ograda proprie.

(UPDATE 22.11) Vitali Catană: Va urma o perioadă intensă şi dificilă de discuţii şi negocieri. Nu trebuie să uităm nici de rolul preşedintelui, va avea şi el un cuvânt de spus. În pofida faptului că Timofti nu vrea demiterea Guvernului, acest lucru se va întâmpla. La desemnarea premierului, poziţia şefului statului va conta, cu toate că va trebui să aibă în vedere poziţia partidelor.

(UPDATE 22.08) Viorel Cibotaru: Vreau să amintesc de intransingenţa lui Filat de pe 13 februarie, când a anunţat retragerea, spunând că nu poate tolera raiderul lui Plahotniuc, din partea cealaltă au venit acuzaţii similare. Aceasta a impus practic AIE  de a găsi o soluţie de depăşire. Căderea Guvernului nu înseamnă nimic rău. Votul de mâine nu distruge AIE, mai ales că AIE deja e distrusă şi nici nu e o alianţă, ci o cârdăşie. Cu cât mai repede se va distruge Alianţa, cu atât mai bine va fi pentru cetăţenii simpli.

(UPDATE 22.02) Pavel Midrigan: Dacă mâine se votează cu cel puţin 51, se demite nu doar premierul, ci Guvernul in corpore. Preşedintele urmează să propună candidatura altui prim-ministru, cu consultarea prealabilă a fracţiunilor parlamentare. Dacă e respinsă, preşedintele mai are o încercare. Dacă şi a doua oară e respinsă, atunci anticipate. Momente care pot să se întâmple: legislaţia prevede că poate fi votul secret, dar Parlamentul poate decide ca să fie votul deschis, e nevoie de 51 de voturi. Chiar şi în PD unii deputaţi nu mai sunt atât de monoliţi ca să vozete in corpore. Se cere o răfuială. Pe de altă parte, PLDM va dori să vadă adversarii care vor vota pentru demiterea Guvernului. Nu va mai fi semnat nimic la Vilnius şi parcursul european trebuie să-l uităm pentru mulţi ani înainte. Se va schimba chiar şi vectorul extern de dezvoltare a RM.

(UPDATE 21.58) Ion Terguţă: O ipotetică AIE 3 nu poate exista fără Filat. Din moment ce PD insistă pe demiterea lui Filat, asta ar însemna scoaterea lui Filat din politică pe o perioadă de cel puţin doi ani. Asta ar însemna că şi Lupu şi Ghimpu trebuie să procedeze la fel. Filat va fi doar preşedintele partidului şi va sta în biroul de pe strada Bucureşti. Şi în acest fel, partidele din Parlament ar putea distruge încet încet PLDM-ul în următorii doi, trei ani.

(UPDATE 21.54) Vitali Catană: Demiterea Guvernului nu înseamnă anticipate în mod automat, asta înseamnă trei luni la dispoziţia coaliţiei şi preşedintelui de a forma un Guvern. Nu văd nimic tragic în faptul că va fi demis Guvernul. PD a declarat că după demitere e pregătit să discute formarea unei noi alianţe.

(UPDATE 21.50) Viorel Cibotaru: Ce vedem acum nu e altceva decât reglări de conturi, dar fără de care nu e posibilă o democraţie reală.

(UPDATE 21.47) Pavel Midrigan: Pentru oamenii de rând, că se duce Filat sau nu se duce nu schimbă nimic. Această bombă trebuia să explodeze demult. Totul a început de la atacurile raider. Filat a încercat să facă ceva, dar propabil i s-a spus: stai acolo unde stai. Al doilea semn a fost după incidentul din Pădurea Domnească, unde Filat şi-a luat revanşa. După debarcarea lui Plahotniuc din prezidium s-a început acţiunea inversă. Aceşti domni nu înţeleg că ei conduc ţara, sunt nişte reglări de conturi. Mari evenimente mâine nu aştept, ţara nu are ce câştigat de la această votare. E îndreptat împotriva unui singur om. Dacă Filat şi-ar da singur demisia, Guvernul ar rămâne cu toată critica. E un atac concret la persoana premierului.

(UPDATE 21.42) Ion Terguţă: Partidele printr-o acţiune dură încearcă să se repoziţioneze, iar PD, după ce a atras foarte mulţi membri şi chiar reprezentanţi ai autorităţilor locale ar putea să rişte acum să se aventureze în anticipate. PD riscă foarte mult, deoarece nu poate vota împotriva Guvernului Filat, deoarece în acest fel ar vota şi împotriva sa, deoarece miniştrii democraţi au lucrat cot la cot cu ceilalţi. Diacov a spus foarte clar că PD nu poate vota acum împotriva Guvernului. Mâine PD ar putea să-ţi retragă miniştrii din Guvern şi mâine sau printr-o altă moţiune să debarce Guvernul Filat.

(UPDATE 21.37) Vitali Catană: PLDM a declarat că nu demite Guvernul, PL vrea şi el menţinerea Guvernului, rămâne PD în discuţie. PD e într-o situaţie poate ingrată, nu prea uşoară. La 13  februarie a fost începutul sfârşitului AIE, dacă va fi. PLDM a dus lucrurile dincolo de limita în care s-ar mai putea discuta despre menţinerea Alianţei în formula în care a existat, mai ales că pe parcurs au mai apărut nişte prestaţii ale unor miniştri. PLDM   a tras coarda atât de tare, că orice răspuns înseamnă ruperea coardei şi acest lucru trebuie să îl facă PD.

(21.25) Minunea pare să nu se întâmple, iar AIE rămâne dezintegrată. Unul câte unul, voturile necesare pentru aprobarea moţiunii de cenzură, iniţiată de Partidul Comuniştilor, se rotunjesc. Soarta Guvernului Filat este în mâna foştilor colegi de coaliţie, Partidul Democrat, care dispune de numărul necesar de voturi pentru demitere. Democraţii discută de mai bine de trei ore dacă vor vota pentru demiterea Guvernului. Cine va pune punct scandalului politic?

Răspunsul la această întrebare îl aflaţi astăzi, la Fabrika. Invitaţii din această seară sunt:

- Ion Terguţă, jurnalist,

- Pavel Midrigan, avocat,

- Vitali Catană, expert constituţionalist,

- Viorel Cibotaru, expert în conflictologie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu