Soarele i-a scos la iarbă verde. Zeci de oameni s-au odihnit astăzi cu familia şi prietenii în parcurile din Capitală

Embed:

Vremea frumoasă a scos la iarbă verde zeci de oameni. Mulţi dintre ei au venit cu familiile şi prietenii ca să facă frigărui, în sânul naturii, şi să mai respire aer curat. Parcul de lângă lacul "La Izvor" din Capitală a fost neîncăpător de lume care a profitat, din plin, de vremea bună.

Pentru că soarele a strălucit astăzi cu generozitate, oamenii au venit la iarbă verde, au încins grătarele şi au întins pe iarbă bucatele aduse de acasă.

"Suntem ultimul an cu grupa şi am ieşit să profităm de vremea frumoasă de afară şi să petrecem ceva timp împreună la un frigărui şi vreme bună", a declarat un bărbat.

"Facem frigărui. Am gătit nişte plăcinţele", a menţionat o doamnă.

"Sărbătorim şi noi aşa, un grătar, un pahar de vin, ca la moldoveni", a spus un domn.

Dacă unii au ales să facă grătare, alţii şi-au încercat norocul la pescuit.

"Pasiunea ne îndeamnă să venim pe malul lacului să ne mai odihnim, să mai prindem câte un peşte. Până acum doar un peşte avem, cam mic, dar nu contează", a declarat un domn.

"Am văzut că este vreme frumoasă, cu soare. Gheaţa s-a topit de pe lac şi ne încercăm norocul, poate reuşim să pescuim ceva", a spus un bărbat.

Astăzi în Capitală au fost înregistrate 17 grade Celsius.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu